Surpriză uriașă: Pep Guardiola, gata să plece de la Manchester City! Șeicii au pus ochii pe un rival din Premier League

Viitorul lui Pep Guardiola la Manchester City este pus sub semnul întrebării, iar tot mai mulți jurnaliști sunt convinși că ibericul va pleca de la gruparea engleză.

Dec 19, 2025 - 00:30
 0  0
Surpriză uriașă: Pep Guardiola, gata să plece de la Manchester City! Șeicii au pus ochii pe un rival din Premier League

Pep Guardiola a preluat-o pe Manchester City în 2016, după ce a venit de la Bayern Munchen, iar acest sezon ar putea să fie ultimul al său pe banca „cetățenilor”.

Pep Guardiola ar vrea să plece de la Manchester City

Conform informațiilor apărute în presa din Regat, ibericul dă semne că ar vrea să nu mai continue din stagiunea viitoare, fiind obosit de toată munca pe care a depus-o în decursul acestor 10 ani de când este la cârma echipei. El ar putea să ia o pauză și să stea în afara fotbalului pentru un timp, asta dacă într-adevăr se va despărți de Manchester City.

Interesant este că Pep Guardiola a semnat în 2024 o prelungire de contract cu echipa britanică, iar actuala înțelegere expiră în vara anului 2027. Salariul său ar fi unul dintre cele mai mari din lume, nu mai puțin de 25 de milioane de euro anual, sumă la care nu se adaugă și bonusurile de performanță pentru rezultatele obținute.

Cine ar putea să-i ia locul lui Pep Guardiola la Manchester City

Șefii de la Manchester City sunt pregătiți deja cu un înlocuitor pentru tehnicianul spaniol, culmea, tot cu un antrenor care a fost în trecut la trupa de pe Etihad. Fost tehnician al echipei U23 a lui Manchester City, între 2020 și 2021, după care asistent al lui Guardiola, Enzo Maresca este văzut drept un viitor urmaș perfect pentru a continua proiectul actual al echipei.

Italianul este în acest moment pe banca lui Chelsea, iar plecarea sa de la formația londoneză pare greu de realizat, însă în fotbal nimic nu este imposibil. Jurnalistul englez, David Ornstein, cunoscut pentru informațiile foarte bune pe care le are, scrie despre planul pe care cei de la City deja l-au declanșat cu privire la o posibilă aducere a lui Enzo Maresca.

  • 2 trofee a câștigat Maresca la Chelsea: Conference League și Cupa Mondială a Cluburilor.

Performanțe excepționale făcute de Guardiola în Premier League

Pep Guardiola a reușit să devină unul dintre cei mai buni antrenori din istoria fotbalului. Acesta a făcut din Barcelona o mașinărie formidabilă, a mers în Germania și a pus umărul la dominația lui Bayern Munchen, după care a ajuns în Premier League, considerat cel mai competitiv și dificil campionat din lume.

Acesta a avut nevoie de o perioadă să se adapteze și să-și formeze lotul dorit, însă au urmat ani la rândul în care Manchester City a fost de neoprit. Astfel, în cei 9 ani ai săi pe Etihad, Guardiola a strâns nu mai puțin de 18 trofee, printre care se numără de 6 ori titlul de campion în Premier League, plus un triumf în Liga Campionilor, în 2023.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow