Taxa aplicată în cazul în care scoți 2.000 de lei de la ATM. Noua listă cu măsuri fiscale îi sperie pe români
Cu cât vor fi taxați românii dacă vor să facă un transfer bancar de 1.000 de lei. Ce sumă va fi reținută dacă vor să scoată 2.000 de lei de la un bancomat
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/hand-inserting-atm-card-into-bank-machine-withdraw-money-businessman-men-hand-puts-credit-card-into-atm-2-scaled.jpg?#)
O nouă posibilă propunere de pe lista de măsuri fiscale îi sperie pe români. Statul ia în calcul o taxă pentru fiecare tranzacție bancară. Cu cât vei fi taxat dacă vrei să-ți folosești cardul?
Cu cât sunt taxați românii dacă vor să plătească cu un card
Există o posibilitate ca românii să plătească o taxă în plus, numită și „taxa universală”, atunci când fac o tranzacție bancară. Aceasta ar reprezenta un fel de comision perceput pe tranzacție, care s-ar duce în bugetul statului.
Astfel, românii ar fi taxați dacă fac un transfer bancar, dacă fac o plată cu cardul, dacă retrag bani de la ATM sau dacă fac tranzacții din zona cripto. S-ar fi propus o cotă între 0,1 și 0,3%, conform observatornews.ro.
În cazul unui transfer bancar de 1.000 de lei, cu o cotă aplicată de 0,2%, se va reține automat o taxă de 2 lei. Dacă faceți o achiziție în magazin sau online, de 500 de lei, lăsați și 1 leu în plus pentru taxă.
În cazul unei retrageri de 2.000 de lei de la ATM se va putea reține 4 lei pentru această acțiune. De asemenea, pentru o tranzacție efectuată în cripto, de 10.000 de lei, taxa percepută ar fi de 20 de lei.
În contextul în care românii fac tranzacții de 25.000 de miliarde de lei pe an, la o rartă de 0,2%, s-ar colecta 50 de miliarde de lei, echivalentul a circa 4% din PIB, arată sursa menționată. Experții sunt revoltați.
„Este o măsură riscantă şi controversată pentru că nu loveşte în instituţiile bancare, loveşte în populaţie şi în companiile mari, e o formă de taxare ascunsă, percepută la fiecare pas fără ca oamenii să înţeleagă de ce o plătesc”, a declarat Irina Ștefan, expert bancar, potrivit Observator News.
De asemenea, un alt specialist susține că această măsură este în contradicție cu faptul că se încearcă reducerea circulației cash-ului. El spune că această nouă taxă ar putea aduce cu sine noi scumpiri.
Vor avea loc noi consultări la Cotroceni
Luni, 9 iunie, vor avea loc noi discuții între președintele României și liderii partidelor politice. Nicușor Dan a estimat că „în zece zile” România va avea un guvern învestit, iar o primă schiță a viitorului program de guvernare este așteptată tot în această zi. În același timp, acesta a menționat faptul că, momentan, nu s-a discutat despre un nume de premier.
„Suntem într-o fază de discuţii… Eu apreciez foarte mult că toţi oamenii sunt rezonabili, vorbesc de liderii partidelor. Aşteptaţi-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiţă, mâine, despre cum o să meargă lucrurile. Nu va fi varianta finală (a pachetului de măsuri fiscale – n.r.). Va fi o schiţă agreată de partide”, a precizat şeful statului, duminică, după ce a participat, la Sala Polivalentă, la meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu.
Care este reacția ta?






