Topul FRF în care CSA Steaua e peste FCSB! Marea surpriză de pe locul 3: echipa patronată de un specialist în insolvențe devenit faimos în fotbalul românesc
Farul lui Gică Hagi conduce clasamentul Academiilor din România, 124 la număr. Pe locul 3 e o mare surpriză: Viitorul Cluj, iar Top 10 este încheiat de CSA Steaua și FCSB.
La fel ca în ultimii ani, topul Academiilor din țara noastră este dominat de Farul Constanța, în timp ce campioana FCSB a coborât vertiginos și pentru prima dată se află în spatele rivalei CSA Steaua.
CSA Steaua stă mai bine decât FCSB în topul Academiilor
Federația Română de Fotbal a prezentat pe site-ul oficial clasamentul în ceea ce privește Academiile, iar prima poziție este ocupată tot de Farul lui Gică Hagi, cu 91.45 puncte, față de 92.53 puncte cât a avut anul trecut.
La fel ca și anul trecut, ”marinarii” sunt urmați în această ierarhie de AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, care a înregistrat o creștere semnificată de la 87.66 puncte anul trecut, la 89.90 puncte acum.
De remarcat este coborârea vertiginoasă a celor de SC FC FCSB SA, care de pe locul 4 au ajuns până pe 10. Mai mult decât coborârea propriu-zisă, pentru gruparea patronată de Gigi Becali este îngrijorător că a fost depășită la acest capitol de rivala CSA Steaua, aflată pe 9.
Primele 10 poziții în această ierarhie sunt ocupate de următoarele Academii. Vezi aici lista completă:
- 1. FCV Farul Constanța SA – 91.45 puncte
- 2. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – 89.90
- 3. ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj – 88.76
- 4. AS FC Universitatea Cluj – 88.63
- 5. ACS Sport Team – 88.43
- 6. FC Voluntari SA – 87.49
- 7. ACS Campionii FC Argeș – 87.09
- 8. FC Rapid 1923 SA – 85.66
- 9. CSA Steaua – 84.91
- 10. SC FC FCSB SA – 84.18
Academia lui Răzvan Zăvăleanu, marea surpriză a anului
Fără doar și poate, cea mai mare surpriză a ierarhiei stabilite de FRF este urcarea pe ultima treaptă a podiumului pentru ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj, deținută de Răzvan Zăvăleanu, cel care a pus umărul la ieșirea din insolvență a clubului Dinamo.
Deși a fost implicat trup și suflet în Ștefan cel Mare în ultimii 4 ani, Răzvan Zăvăleanu nu a uitat și de propria investiție. Și acest lucru s-a văzut în această vară, când Academia Viitorul Cluj a fost recompensată pe măsură.
Fostul administratorul judiciar al lui Dinamo a mai avut o realizare importantă la Viitorul Cluj în toamna anului 2022, când a primit vizita Prințul Edward, fratele Regelui Charles. Contele de Wessex a vizitat baza de pregătire, a stat de vorbă cu juniorii echipei și a executat un penalty.
Clasificarea Academiilor, impact în obținerea Licenței pentru SuperLiga
Conform deciziei Comitetului Executiv din 27 iunie 2021, a crescut punctajul pe clasificarea Academiei pentru obținerea licenței de participare în SuperLiga, de la 60 la 75 de puncte, în următoarele condiții:
- Dacă nu se îndeplinește baremul de 60 de puncte, se păstrează refuzarea licenței
- În cazul cluburilor care nu ating 75 de puncte, vor primi o amendă de 100.000 lei. Va fi creat un fond special, iar banii vor fi redistribuiți în mod egal cluburilor din Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 care nu au fost amendate
Condiții de participare în competițiile de juniori
Procedura privind clasificarea Academiilor pentru copii și juniori din România se va efectua în mod obligatoriu pentru cluburile din celelalte categorii competiționale care doresc participarea în competițiile de juniori Liga de Tineret / Under 19 și Under 17 organizate de FRF.
Pentru a avea dreptul de participare în aceste competiții, cluburile trebuie să acumuleze un punctaj de minim 20 de puncte, urmare a procesului de Clasificare a Academiilor.
Cum se punctează Academiile
Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii, ponderea fiind următoarea:
- Strategie și filozofie: 10,98%
- Echipe și jucători: 12,20%
- Staff tehnic: 18,67%
- Staff suport: 7,21%
- Antrenamente și meciuri: 8,93%
- Infrastructură și facilități: 21,51%
- Rezultate: 20,50%
Pentru ediția viitoare, procedura de clasificare a Academiilor de fotbal din România va avea următorul calendar (orice club solicitant cu excepția cluburilor din SuperLiga și Liga 2):
- 1 septembrie 2025 – depunerea cererii de înscriere
- 15 septembrie 2025 – ultima zi de depunere a documentației
- 17 noiembrie 2025 – comunicare raport preliminar
- 24 noiembrie 2025 – ultima zi de depunere a documentației suplimentare
- 8 decembrie 2025 – comunicare hotărâre comisia de fond
- 8-12 decembrie 2025 – depunere cerere de apel
- 19 ianuarie 2026 – comunicare hotărâre comisia de apel
Cluburile care participă în SuperLiga și Liga 2:
- 16 ianuarie 2026 – depunerea cererii de înscriere
- 26 ianuarie 2026 – ultima zi de depunere a documentației
- 16 februarie 2026 – comunicare raport preliminar
- 23 februarie 2026 – ultima zi de depunere a documentației suplimentare
- 9 martie 2026 – comunicare hotărâre comisia de fond
- 9-16 martie 2026 – depunere cerere de apel
- 30 martie 2026 – comunicare hotărâre comisia de apel
Care este reacția ta?