Tragedie în Germania. Un om a murit și alți 12 sunt răniți, după o coliziune între un tren și un camion

O persoană și-a pierdut viața și alte 12 au fost rănite, după un accident feroviar produs în Germania. Un tren cu 300 de pasageri, implicat.

Feb 11, 2025 - 23:00
 0  2
Tragedie în Germania. Un om a murit și alți 12 sunt răniți, după o coliziune între un tren și un camion

Accident feroviar în Germania. Un om a murit și alți doi au fost răniți, marți, după impactul puternic între un tren plin cu pasageri și un camion. Tragedia a avut loc între Hamburg și Bremen, în nordul Germaniei.

Accident feroviar soldat cu un mort și 12 răniți, în Germania. Un tren și un camion s-au ciocnit

Evenimentul cumplit s-a produs la o trecere de cale ferată fără bariere, în momentul în care trenul de mare viteză (ICE), care se deplasa din Hamburg spre Bremen, a intrat în coliziune cu remorca unui TIR, în care se afla material feroviar.

În tren se aflau aproximativ 300 de pasageri, arată publicația Bild. Din păcate, impactul a fost fatal pentru un bărbat. Acesta a fost găsit inconștient de echipajele medicale, fiind declarat decedat la scurt timp.

Încă 12 persoane au fost rănite, iar starea unora dintre ele este critică, potrivit polițiștilor. DW relatează că șoferul camionului implicat în accident nu a fost rănit.

Deocamdată, circumstanțele în care a avut loc accidentul feroviar mortal nu sunt clare. Oamenii legii au deschis o anchetă, urmând să se stabilească în ce împrejurări s-a produs tragedia.

Traficul feroviar a fost oprit pe secțiunea Hamburg-Buchholz

În urma evenimentului nefericit, circulația feroviară a fost afectată. Traficul a fost oprit pe secțiunea Hamburg-Buchholz vreme de câteva zeci de minute. De asemenea, trenurile care circulau din Bremen au avut întârzieri.

Un alt accident feroviar aproape tras la indigo avea loc tot în Germania, între Hamburg și Flensburg, în mai 2019. Un tren regional și un camion s-au lovit, mai multe persoane fiind rănite.

Opt persoane au fost rănite, dintre care două în stare gravă. Totul s-a petrecut după ce cabina TIR-ului s-a blocat la trecerea de cale ferată, în Alt Duvenstedt. Șoferul camionului a reușit să se salveze, după ce a sărit din TIR chiar înainte de impact.

O tragedie similară s-a produs în octombrie anul trecut, în nordul Norvegiei. Un om a murit și alți patru au suferit leziuni, după ce un tren a deraiat în urma unei prăbușiri de pietre.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow