Ultimatum imediat după FC Argeș – Rapid 0-2: „Voi trage linie după etapa a 8-a”

Meciul FC Argeș - Rapid a consemnat o concluzie fermă, exprimată imediat după fluierul de final al partidei de la Mioveni

Jul 12, 2025 - 01:30
 0  1
Ultimatum imediat după FC Argeș – Rapid 0-2: „Voi trage linie după etapa a 8-a”

La finalul meciului FC Argeș – Rapid 0-2, Bogdan Andone, aflat doar în tribune la Mioveni din cauza unei suspendări, a transmis un mesaj ferm către jucătorii săi.

Bogdan Andone, mesaj ferm pentru jucătorii săi după FC Argeș – Rapid 0-2

Antrenorul piteștenilor s-a arătat în principiu mulțumit de jocul prestat de echipa sa și a spus că va încerca în continuare să stimuleze o astfel de exprimare dinspre „elevii” lui.

Pe de altă parte însă, tot el a punctat și că, în cazul în care lucrurile nu vor merge bine până în etapa a opta a sezonului de Superliga din perspectiva punctelor acumulate în clasament, atunci va fi nevoit să schimbe strategia.

„E greu să nu stai pe bancă, e greu de remediat greșelile. Trebuie să găsesc o cale să fiu mai liniștit. Jocul…. a câștigat echipa mai experimentată, cea care a gestionat mai bine momentele jocului. Am încercat apoi să găsim soluții pentru a marca. Din păcate, situațiile create în prima repriză nu au fost fructificate.

Golul al doilea l-am primit după o serie de greșeli, execuția lui Dobre a fost foarte bună și norocoasă, a trecut printre picioarele a doi-trei fundași. Cam asta a fost istoria jocului, cu marile ocazii ratate de noi și cu golurile marcat de Rapid.

Am spus din prima zi a pregătirilor că Liga 1 e altceva, altă intensitate, alt ritm, altă experiență, altă valoare individuală. Am zis că nu trebuie să facem greșeli, că trebuie să gestionăm bine momentele jocului.

„Dacă nu strângem puncte, atunci voi schimba la un sistem pragmatic. După etapa a opta voi trage linie și vom vedea ce vom face”

Astăzi am făcut multe lucruri bune, am fost mulțumit de atitudinea lor, pentru jocul prestat. Trebuie să fim mai echilibrați, mai pragmatici. Trebuie să găsim calea de a aduna puncte, chiar și pe fondul unui joc mai puțin plăcut.

Cred că la sfârșitul campionatului vor fi importante punctele. Fără discuție, trebuie să rămânem în prima ligă! Nu avem meciuri ușoare nici mai departe, dar vom încerca să jucăm frumos.

Dacă nu strângem puncte, atunci vom schimba la un sistem pragmatic, mai puțin spectaculos. Cam ăsta va fi viitorul. După etapa a opta voi trage linie și vom vedea ce vom face”, a declarat Bogdan Andone la flash-interviu după FC Argeș – Rapid 0-2, citat de gsp.ro.

Ce transferuri își mai dorește antrenorul echipei din Pitești

Nu în ultimul rând, Andone a mai punctat și că este nevoie în continuare de anumite întăriri la FC Argeș, cel puțin pe o poziție, văzută de el drept una cheie în acest moment.

„Mai avem nevoie de un mijlocaș ofensiv, optar-decar, care să lumineze puțin jocul, care să vină la finalizare. L-am căutat și în iarnă… dacă l-am găsit, a fost prea scump. La fel și acum, am găsit ceva, dar am fost refuzați”, a mai spus tehnicianul la finalul meciului, conform sursei citate anterior.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow