Un director de la stat renunță la bani. Cât și-a tăiat din salariu, după scandalul indemnizațiilor uriașe
Directorul unei companii de stat a decis să își reducă salariul. Suma uriașă la care renunță, în urma scandalului indemnizațiilor majorate
După discuțiile privind majorările uriașe ale indemnizațiilor de la stat, un director al unei companii importante și-a tăiat singur din salariu. Suma colosală la care renunță.
Un director al unei companii de stat și-a tăiat din salariu
Flavius Cladoveanu, directorul Institutului de Cercetări în Transporturi (Incertrans), și-a tăiat aproape 40.000 de lei din salariul lunar pe care îl încasează. Anunțul a fost făcut, joi seara, de ministrul Economiei, Radu Miruță.
„Hai, că se poate! Insistența și presiunea publică dau roade: directorul Incertrans, cel pe care de o săptămână îl dau exemplu cu un salariu de 53.910 lei, tocmai mi-a comunicat că și-a redus din proprie inițiativă salariul la 14.000 lei.
Cine-i următorul care alege drumul ușor și o face înainte să ajung eu cu procedura birocratică la el?”, se arată într-o postare publicată de Radu Miruță pe Facebook.
Pe de altă parte, ministrul Economiei a ținut să puncteze că cei care își vor reduce salariile nu vor scăpa de evaluarea anunțată de acesta. Miruță a precizat că lipsa de performanță nu va fi acceptată.
Ce avere deține directorul Incertrans: două case, trei mașini, bijuterii și ceasuri estimate la peste 175.000 de euro
Conform declarației de avere din 2022, directorul Incertrans, Flavius Cladoveanu, deține o casă de 420 mp în Otopeni și încă un apartament de 70 mp în Capitală, așa cum FANATIK dezvăluia într-un articol din 2024. De asemenea, acesta deținea, în 2022, trei autoturisme.
Pe lângă toate acestea, directorul Incertrans are bijuterii și ceasuri în valoare de peste 175.000 de euro, dar și tablouri de 11.000 de euro. Bunurile sunt deținute împreună cu soția acestuia.
Gestul lui Flavius Cladoveanu vine după ce ministrul Economiei a vorbit, în ultimele zile, despre situația directorilor de la stat care și-au mărit salariile chiar și de cinci ori în ultima perioadă.
Pe lângă directorul Incertrans, Radu Miruță a adus în discuție cazul membrilor consiliului de administrație al șantierului Mangalia și al directorilor de la Romarm.
Care este reacția ta?