Un italian a aruncat în aer un bloc din Torino din cauza unei românce. Un om a murit și alte cinci persoane sunt rănite, printre care un copil
Un italian a aruncat în aer un bloc din Torino. Bărbatul a înnebunit de gelozie din cauza unei românce care nu voia să mai continue relația
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/bloc-torino-aruncat-in-aer.jpg?#)
Un italian a aruncat în aer un bloc din Torino din cauza unei românce cu care a avut o relație. Reacția de gelozie a bărbatului a dus la moartea unui tânăr de 33 și la rănirea altor cinci persoane, printre care și un copil de 12 ani, ajuns în stare gravă la spital.
Un italian a aruncat în aer un bloc din Torino din cauza iubitei românce
Totul s-a întâmplat pe 30 iunie în Torino, Italia. Un bărbat gelos a dat foc apartamentului iubitei sale, o româncă, însă tot blocul a sărit în aer. Au fost distruse patru apartamente, un om a murit și alte cinci au ajuns la spital. Inițial s-a crezut că a fost vorba despre un accident, însă ancheta ulterioară a dezvăluit că vinovat pentru tragedie este un italian gelos.
Potrivit Corriere della Sera, Giovanni Zippo, în vârstă de 40 de ani, de profesie agent de pază, avea o relație cu o româncă. Bărbatul și-a condus iubita spre gară, urmând ca aceasta să plece pe insula Elba la iubitul său oficial. Italianul a rugat-o să se despartă de partenerul său și să rămână cu el, însă românca a refuzat.
Inițial, Giovanni a părut că înțelege alegerea femeii, însă la scurt timp a conceput un plan de răzbunare. I-a furat acesteia cheile de la casă și le-a folosit pentru a intra în apartament.
Planul pus la punct de bărbat a dat greș
Deși a crezut că a conceput un plan perfect, italianul nu și-a dat seama că o anchetă va conduce direct la el. GPS-ul mașinii de serviciu pe care o folosea a fost oprit între orele 2:34 și 4:04 pe 30 iunie. Anchetatorii susțin că Giovanni ar fi folosit aceste interval pentru a merge, cu mașina personală, la apartamentul fostei sale iubite. Camerele de supraveghere l-au surprins în timp ce urca în bloc, având asupra sa o pungă în care avea o sticlă cu benzină.
După 20 de minute, Giovanni a fost văzut ieșind rapid din imobil alături de ceilalți chiriași, fugind de flăcările ce cuprinseseră blocul de locuințe. La 4:09 semnalul GPS al maşinii de serviciu s-a reactivat, iar la 5:33 a revenit la locul de muncă pentru a preda tura. Se schimbase de haine între timp, însă avea arsuri ca urmare a deflagrației.
Colegii săi l-au văzut, însă Giovanni le-a spus că a căzut pe scări la gară. Uniforma curată nu l-a ajutat în folosirea acestui motiv, astfel că a trezit suspiciuni.
A fost arestat direct din spital
După câteva ore, sora suspectului exploziei din Torino a observat arsurile și starea bărbatului care se agravase. A chemat ambulanța, iar Giovanni a fost dus la spital. Acolo el a spus că „M-am ars cu uleiul de la cartofii prăjiți pe care îi pregăteam, a căzut niște apă și a făcut o flacără”.
Abia când familia și prietenii s-au convins că minte, mama acestuia l-a întrebat dacă are vreo legătură cu explozia de pe strada Nizza, moment în care italianul a recunoscut tot. El a mărturisit că voia doar să provoace unele distrugeri în apartamentul fostei iubite românce.
„Nu știu ce să spun, aș fi vrut să nu fi făcut nimic și trebuia să cer ajutor. Nu știu ce mi-a trecut prin cap, știu doar că nu aş fi vrut să se întâmple aşa ceva. Am făcut totul greșit și îmi pare rău că treceţi prin aşa ceva. Mi-e rușine și nu sunt demn de voi”, i-a scris Giovanni Zippo surorii sale de pe patul de spital.
Tot din spital bărbatul a fost ridicat de oamenii legii, care în urma audierii mai multor martori, au ajuns la concluzia că el este suspectul principal. Acum Giovanni așteaptă să apară în fața judecătorilor pentru a-și primi pedeapsa.
Care este reacția ta?






