UTA – Universitatea Craiova 0-2, în etapa 1 din SuperLiga. Oltenii lui Rădoi „pictează” în primul meci al sezonului
UTA și Universitatea Craiova se vor duela în etapa 1 din SuperLiga. Pe Fanatik.ro găsiți toate informațiile despre primul meci oficial al celor două formații din acest sezon.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/uta-u-craiova-etapa-1.jpg?#)
UTA va primi vizita Universității Craiova în prima etapă a noului sezon din SuperLiga. Favorită în acest duel este formația din Bănie, dar rămâne de văzut ce rezultat va obține Adrian Mihalcea în primul său meci ca antrenor la arădeni.
UPDATE: UTA – Universitatea Craiova 0-2 (Romanchuk 13, Baiaram 19)
Min. 45+3: Echipele merg la vestiare după o primă repriză la discreția oaspeților.
Min. 45: De la margine sunt arătate 3 minute suplimentare pentru prima repriză.
Min. 37: Mihnea Rădulescu trage la poartă, dar Iliev respinge șutul tânărului jucător adus de olteni în această fereastră de transferuri.
Min. 28: Bancu pasează în careu, apărarea arădenilor este complet descoperită, dar Ivan trimite paralel cu poarta din câțiva metri.
Min. 19: GOOOL Universitatea Craiova! Ștefan Baiaram execută perfect lovitura de la 11 metri și majorează scorul pentru trupa lui Mirel Rădoi.
Min. 18: După o verificare la VAR, arbitrul Marian Barbu anulează cartonașul galben al lui Baiaram și acordă penalty pentru olteni.
Min. 13: GOOOOL Universitatea Craiova! Romanchuk pune bine capul la o minge din corner, iar aceasta intră în poartă din devierea unui adversar. Ce debut pentru ucraineanul adus în această vară.
Min. 8: Prima ocazie la poarta arădenilor. Teles trage de la distanță, dar balonul trece peste.
Min. 1: A început meciul. Marta Sinescu, fosta soție a portarului Marian Sinescu, fost jucător la ambele echipe și decedat în 2009, a fost cea care a dat lovitura de start.
UPDATE: Echipele de start la UTA Arad – Universitatea Craiova
Au fost anunțate echipele de start pentru duelul de la Arad dintre UTA și Universitatea Craiova. Meciul din prima etapa a SuperLigii va începe la ora 18:30:
- UTA Arad (4-3-3): Iliev – F. Iacob, Benga(c), Pospielov, Alomerovic – Van Durmen, Ov. Popescu, A. Roman – Taroi, Costache, Tzioni; Rezerve: Gorcea, Hodoșan Olar, Poulolo, Hrezdac, Tutu, Danciu, Padula, Matei; Antrenor: Adrian Mihalcea;
- Universitatea: Craiova (3-5-2): Silviu Lung Jr. – Stevanovic, Mogoș, Romanchuk – Rădulescu, T. Băluță, Houri, Teles, Bancu(c) – Baiaram, Ivan; Rezerve: Stoian, Fălcușan, Anzor, Gaspar, Ndong, Al. Crețu, Băsceanu, D. Matei, Barbu, Markovic; Antrenor: Mirel Rădoi.
Live video UTA – Universitatea Craiova, în etapa 1 din SuperLiga. Adrian Mihalcea, la primul meci oficial ca antrenor al arădenilor
Duelul UTA – Universitatea Craiova, din etapa cu numărul 1 din SuperLiga, se anunță a fi unul extrem de spectaculos. Ambele formații vin după stagiile de pregătire și rămâne de văzut cine va ieși învingător din duelul Adrian Mihalcea – Mirel Rădoi.
UTA s-a despărțit în această vară de Mircea Rednic, care a semnat cu Standard Liege între timp, iar Adrian Mihalcea este cel care i-a luat locul. Arădenii au terminat doar pe locul 10 în stagiunea precedentă, iar ambițiile pentru actualul sezon sunt mult mai mari.
De cealaltă parte, Universitatea Craiova a făcut mai multe achiziții importante, printre care și „Duckadam al Ucrainei” de care FANATIK a aflat în exclusivitate, iar Mirel Rădoi speră că anul acesta titlul va veni în Bănie.
Cine transmite la TV UTA – Universitatea Craiova din etapa 1 a SuperLigii
Meciul dintre UTA și Universitatea Craiova poate fi urmărit de către microbiști atât la TV, cât și în mediul online. Posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1 vor fi responsabile de transmisiunea directă, alături de platformele Digi Online, Prima Play și Orange TV Go.
Site-ul FANATIK.ro vă va oferi de asemenea acest meci, cu care veți putea fi la curent datorită formatului LIVE TEXT. Rămâne de văzut cine se va impune în prima rundă a acestui sezon.
Programul complet al etapei:
Vineri, 11 iulie
- Ora 19:00: Metaloglobus – U Cluj 1-4
- Ora 21:30: FC Argeș – Rapid 0-2
Sâmbătă, 12 iulie
- Ora 18:30: UTA – Universitatea Craiova
- Ora 21:30: FCSB – Hermannstadt
Duminică, 13 iulie
- Ora 18:30: Oțelul Galați – Petrolul
- Ora 21:30: CFR Cluj – Unirea Slobozia
Luni, 14 iulie
- Ora 19:00: FC Botoșani – Farul Constanța
- Ora 21:30: Csikszereda – Dinamo
Ce transferuri au făcut cele două formații în această vară
FC Argeș a transferat nu mai puțin de 7 jucători în această vară. Ovidiu Popescu, Alin Roman, Mevlan Zeka, Din Alomerovic, Dmytro Pospelov, Andrea Padula și Nikola Jelacic s-au alăturat lotului pregătit de Adrian Mihalcea.
De cealaltă parte, Universitatea Craiova s-a întărit cu 11 fotbaliști în actuala perioadă de mercato. Luca Băsceanu, Mihnea Rădulescu, Samuel Teles, Tudor Băluță, Nikola Stevanovic, David Matei, Alexandru Crețu, Pavlo Isenko, Assad Al-Hamlawi, Oleksandr Romanchuk și Darius Fălcușan sunt noile achiziții ale lui Mihai Rotaru pentru noua stagiune.
Totodată, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Vladimir Screciu și Laurențiu Popescu s-au accidentat și nu vor putea fi prezenți în duelul cu UTA din etapa 1 a SuperLigii.
Cotele la pariuri pentru duelul UTA – Universitatea Craiova
Favorită în acest duel este văzută formația oaspete, Universitatea Craiova. Victoria oltenilor este cotată cu 2,25, în timp ce un succes al lui FC Argeș are cota 3,45 la casele de pariuri.
Un eventual rezultat de egalitate între cele două echipe este cotat cu 3,30. Pentru cei care mizează pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 1,90.
Vezi live video UTA – Universitatea Craiova, în etapa 1 din SuperLigă. Formații de start, actualizări în timp real, rezumat și declarații
Toate detaliile legate de meciul de pe stadionul din Arad, dintre UTA și Universitatea Craiova, sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.
De asemenea, cele mai importante reacții și declarații ale jucătorilor și oficialilor celor două echipe, inclusiv ale lui Adrian Mihalcea, Mirel Rădoi, Ovidiu Popescu și Ștefan Baiaram pot fi citite pe site-ul nostru. Ai toată acțiunea la numai un click distanță!
Care este reacția ta?






