Vacanța unui cuplu s-a transformat într-un adevărat coșmar. Ce au găsit la hotel: „În fotografiile de pe site nu se vedea nimic”

Un cuplu a plătit peste 2000 de euro pentru o vacanță de lux, dar a avut parte de o dezamăgire de zile mari atunci când a ajuns la hotel.

Jun 8, 2025 - 21:00
 0  0
Vacanța unui cuplu s-a transformat într-un adevărat coșmar. Ce au găsit la hotel: „În fotografiile de pe site nu se vedea nimic”

Lee și Mandy Trivett au plătit 2000 de lire sterline, peste 2300 de euro, pentru o vacanță de lux, însă odată ajunși la hotel, s-au lovit de o situație care i-a dezamăgit profund. Ce s-a întâmplat cu camera lor.

Cum a fost distrusă vacanța unui cuplu

Lee și Mandy Trivett au cheltuit o mică avere pentru vacanța lor din Ayia Napa. Ambii în vârstă de 58 de ani, au trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Mai mulți prieteni de-ai lor au decedat, astfel că, în ultimul moment, și-au dat seama că au nevoie să se relaxeze și au rezervat concediul.

„Doar voiam să stăm pe balcon după o seară petrecută în oraș și să bem o ceașcă de ceai și niște biscuiți”, au spus cei doi, însă visul lor a fost năruit de „o vedere din iad”.

Ajunși în Cipru, ei s-au trezit că de la balconul hotelului de lux văd un șantier zgomotos cu schele, plase și utilaje care nu se opreau toată ziua, ceea ce a transformat totul într-o vacanță de coșmar.  „Când am ajuns la hotel pe la ora unu dimineața, ni s-a părut că arată superb. Eram epuizați, așa că am aruncat pur și simplu bagajele, ne-am spălat pe dinți și ne-am dus la culcare.

Dimineața, ne-am trezit și am deschis draperiile ca să ieșim pe balcon. Era doar o priveliște asupra unui șantier. Am fost absolut șocat. Erau stivuitoare care urcau și coborau, erau muncitori care intrau și un generator pornit toată ziua și toată noaptea, lucru pe care îl puteai auzi prin geamurile termopan”, a dezvăluit bărbatul a cărui vacanță a fost distrusă.

Situația s-a înrăutățit

Ba mai mult, spune turistul, situația a devenit mai rea după câteva zile. „Tot mai mulți muncitori veneau pe șantier. Nu fuseserăm informați că aceste lucrări erau în desfășurare.

Nici măcar nu puteam sta pe balcon. Ultimul lucru la care voiai să te uiți era asta”, a spus bărbatul. Oaspeții ar fi fost obligați să bifeze o căsuță prin care „au înțeles” că lucrările de construcție „au loc în apropiere” și, prin urmare, familia Trevitt ar fi trebuit să fie la curent cu ce se întâmplă.

Compania a susținut, de asemenea, că echipa sa „a făcut mai multe încercări de a-l contacta pe domnul Trevitt” în timpul vacanței, dar nu a primit niciun răspuns.

Lee și Mandy au mărturisit că au avut impresia că „au aruncat banii pe fereastră”. Cei doi susțin că nimeni nu i-a informat despre lucrările de construcție înainte de a face rezervarea și spun că imaginile de pe internet nu reflectau deloc realitatea din teren, astfel că vacanța le-a fost distrusă.

„Camera de pe site era frumoasă, promitea că va fi mai mare, cu o bucătărie și un balcon mai bun.În fotografiile de pe site, nu se vedea nimic din lucrările de construcție. Nu era nimic”, a spus Trevitt, conform mirror.co.uk. 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow