Valeriu Argăseală, interviu rar: “Calificarea din Europa ne-a şters din lucrurile negative”. În 2024 a lansat un volum de poezii: “Mi-am regăsit relaxarea, după stresul puternic!”. Video exclusiv
Valeriu Argăseală a vorbit pentru FANATIK despre anul excelent al FCSB-ului, despre performanţele echipei naţionalei, dar şi despre volumul de poezii pe care l-a scris.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/12/vali-argaseala-1.jpg?#)
Valeriu Argăseală ocupă funcţia de preşedinte al FCSB din august 2007. O prezenţă discretă în spaţiul public, fostul arbitru este unul dintre cei mai longevivi oficiali de club din SuperLiga.
Valeriu Argăseală, interviu rar: “Calificarea din Europa ne-a şters din lucrurile negative”
Preşedintele FCSB-ului a fost prezent la SUPER GALA FANATIK acolo unde a recitat din volumul de poezii pe care l-a scris: “Suflete reci”. Într-un interviu rar, pe care l-a acordat pentru FANATIK, Vali Argăseală a vorbit despre performanţele FCSB-ului, ale echipei naţionale, dar şi latura artistică a sa, de scriitor:
Un an foarte bun pentru FCSB. Pentru dumneavoastră cum a fost?
– Un an cum ne-am dorit. Un an bun, în care s-au văzut rezultatele muncii şi un an în care am arătat că fotbalul poate să reînvie şi poate să ajungă în Europa, unde să fim cunoscuţi.
Aţi simţit presiunea anilor fără titlu câştigat?
– Presiune este şi când câştigi campionatul şi când nu îl câştigi. Când nu îl câştigi, de ce nu l-ai câştigat, iar când câştigi campionatul trebuie să te pregăteşti foarte bine, să fii cel mai bun. Evident că am avut şi nemulţumiri când n-am câştigat campionatul, dar cred că această calificare în Europa ne-a cam şters din lucrurile negative pe care le avem ca suferinţă şi ne-a rămas doar să ne bucurăm în continuare.
Un parcurs excelent şi în Europa, în play-off…
– Cred că nu mulţi se aşteptau să mergem aşa bine, însă asta arată, o dată în plus, că nu întâmplător am câştigat campionatul.
“Este un vis pe care toţi suporterii îl au, acela ca naţionala să ajungă la un Campionat Mondial şi cred că se va realiza”
În schimb, acest sezon pare mai echilibrat decât precedentul, pe care l-aţi câştigat…
– Ăsta nu e un lucru rău, dar trebuie să ne gândim că am venit de pe locul 13 pe locul 1, ceea ce înseamnă că am avut cel mai spectaculos salt şi joc, implicit. Pe de altă parte, este foarte bine că este un campionat foarte încins. În felul ăsta ne pregătim pentru întâlnirile foarte grele care sunt în Europa.
Aş vrea să vă întreb şi de echipa naţională. Cum vedeţi acest parcurs şi cât de aproape suntem de Mondial?
– Atât la club, cât şi la echipa naţională, toată lumea întreabă de rezultate. Atâta timp cât am avut 100% punctaj la meciurile din Liga Naţiunilor, nu putem decât să fim mulţumiţi. Cu atât mai mult, cu cât jucători din echipa noastră au fost selecţionaţi în echipa naţională. Este un vis pe care toţi suporterii şi oamenii care lucrează în fotbal îl au, acela ca naţionala să ajungă la un Campionat Mondial şi cred că se va realiza şi calificările ne vor duce acolo.
“Cartea este o formă prin care eu m-am liniştit. Mi-am regăsit partea de relaxare”
Aţi scris cartea “Suflete reci” şi aş vrea să vorbim şi despre asta. Vă rog să o prezentaţi pentru cei care nu au apucat să o citească…
– Cartea este o formă prin care eu m-am liniştit. Mi-am regăsit partea de relaxare, după stresul puternic pe care l-am evocat. Lansarea cărţii a avut loc în luna mai, întâmplător, data la care noi primeam şi titlul de campioni ai României.
Valeriu Argăseală, interviu rar: "Calificarea din Europa ne-a şters din lucrurile negative". În 2024 a lansat un volum de poezii
Care este reacția ta?






