Vara își intră în drepturi la începutul lunii iunie. ANM vine cu prognoza meteo pentru perioada 2-15 iunie 2025

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în fiecare regiune a țării

Jun 2, 2025 - 14:30
 0  0
Vara își intră în drepturi la începutul lunii iunie. ANM vine cu prognoza meteo pentru perioada 2-15 iunie 2025

Meteorologii ANM au actualizat prognoza meteo. Aceștia au publicat estimările valabile pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în țară, în intervalul 2-15 iunie 2025.

Prognoza meteo în Banat

ANM anunță că în prima săptămână din interval, vremea se va încălzi treptat, de la o zi la alta. Aceasta va deveni local caniculară în perioada 5-8 iunie. Temperaturile maxime vor fi între 29 și 36 de grade, iar minimele se vor încadra undeva între 14 și 18 grade Celsius.

„Din 9 și până în 11 iunie valorile termice vor fi în scădere, apoi vor crește din nou, astfel că temperaturile diurne medii vor fi cuprinse între 26 și 32 de grade, iar cele din cursul nopților vor fi în medie între 12 și 16 grade. Probabilitatea de apariție a intervalelor cu averse va fi mai ridicată în a doua săptămână a intervalului”, spun meteorologii.

Vremea în Crișana

Meteorologii spun că în intervalul 2-9 iunie, mercurul din termometre va urca de la o zi la alta. Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, cuprinse între 28 și 34 de grade, iar minimele se vor situa între în general între 12 și 19 grade.

„În intervalul 9-11 iunie valorile termice vor scădea și vor deveni normale pentru a doua decadă a lunii iunie, apoi vor crește ușor, astfel încât în ansamblu maximele termice vor fi în medie cuprinse între 24 și 30 de grade, iar cele minime se vor încadra în medie între 10 și 15 grade. În ziua de 4 iunie, local vor fi averse și descărcări electrice. În cea de-a doua săptămână probabilitatea pentru averse va fi ridicată”, conform ANM.

Cum va fi vremea în Transilvania

Și aici există o tendință de încălzire în prima săptămână din interval. Astfel, temperaturile se vor situa peste mediile specifice perioadei. Maximele vor ajunge undeva între 26 și 32 de grade, iar minimele între 10 și 15 grade Celsius.

„Ulterior, începând din 9 iunie și până pe 11 iunie, valorile termice vor scădea spre valori apropiate de normalul perioadei, apoi vor crește din nou. Maximele termice se vor încadra în general între 22 și 30 de grade, iar cele minime vor fi în medie cuprinse între 8 și 14 grade, cu cele mai coborâte valori în primele doua zile ale intervalului. Pe întreg parcursul intervalului vor fi perioade cu averse, dar cu o probabilitate mai mare de apariție pe arii mai extinse în perioada 09-12 iunie”, a mai transmis sursa menționată.

Prognoza meteo în Maramureș

Meteorologii spun că în primele trei zile ale intervalului nu se vor simți schimbări semnificative. Totuși, temperaturile vor crește treptat până în data de 8 iunie. Maximele vor fi cuprinse între 26 și 32 de grade, iar minimele între 12 și 16 grade Celsius.

„În data de 9 iunie valorile termice vor scădea accentuat, apoi din 12 iunie vor crește ușor, astfel că în ansamblu în a doua săptămână temperaturile maxime vor fi în medie cuprinse între 22 și 28 de grade, iar cele minime, în medie, se vor situa între 10 și 15 grade. Pe întreg parcursul intervalului vor fi perioade cu averse, dar cu o probabilitate de apariție pe arii mai extinse în data de 4 iunie și respectiv în perioada 9-12 iunie”, au explicat specialiștii.

Estimările pentru zona Moldovei

În Moldova, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă. Maximele vor fi cuprinse între 28 și 32 de grade, iar minimele se vor situa între 12 și 18 grade Celsius. Totuși, dup 9 iunie urmează o răcire semnificativă.

„În ziua de 9 iunie vremea se va răci accentuat, însă temperaturile medii vor fi în general în jurul celor specifice perioadei, apoi vor crește treptat de la o zi la alta. Astfel, în a doua săptămână temperaturile maxime se vor încadra în medie între 22 și 28 de grade, iar cele minime vor fi în medie cuprinse între 10 și 15 grade. Temporar și pe arii restrânse vor fi averse, dar cu o probabilitate mai ridicată în intervalul 9-12 iunie”, arată ANM.

Vremea în Dobrogea

În Dobrogea, în prima săptămână din intervalul propus, valorile termice vor avea mici oscilații, însă se vor situa peste normele climatologice specifice pentru prima parte a lunii iunie. Maximele vor fi între 28 și 30 de grade, iar minimele între 16 și 18 grade.

„În perioada 9-11 iunie valorile termice vor fi în scădere ușoară, apoi vor crește din nou. Astfel pentru a doua săptămână temperaturile maxime, mediate regional, se vor situa între 25 și 28 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi redusă, exceptând intervalul 10-13 iunie, când local vor fi perioade cu averse”, arată meteorologii.

Prognoza meteo în Muntenia

Pentru zona Munteniei, meteorologii spun că prima săptămână va fi foarte călduroasă. Ne așteaptă temperaturi cuprinse între 29 și 34 de grade, cu minime între 12 și 18 grade Celsius. Se va observa, apoi, o ușoară răcire, însă mercurul din termometre va urca din nou.

„În perioada 9-12 iunie valorile termice vor marca o scădere, apoi vor mai crește ușor de la o zi la alta. Astfel, în a doua săptămână temperaturile diurne medii vor fi cuprinse între 24 și 30 de grade, iar valorile termice nocturne se vor încadra între 12 și 17 grade. În intervalul 10 -12 iunie local și temporar va ploua, iar în restul intervalului fenomene de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse în timpul după-amiezelor”, conform sursei menționate.

Estimările pentru zona Olteniei

În prima săptămână valorile termice vor fi în creștere de la o zi la alta, astfel vremea va deveni călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu maxime, în medie, cuprinse între 30 și 35 de grade, iar cele minime, mediate la nivel regional se vor încadra între 13 și 18 grade.

„În cea de-a doua săptămână valorile medii vor marca o scădere în primele două zile, respectiv 9-10 iunie la valori apropiate de normalul perioadei, apoi vor crește ușor de la o zi la alta. Valorile termice diurne, se vor situa în medie între 25 și 31 de grade, iar temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 13 și 16 grade. Probabilitatea pentru intervale cu averse va crește în a doua săptămână, în special în intervalul 10-13 iunie”, conform ANM.

Vremea la munte pentru următoarele două săptămâni

Meteorologii anunță că în prima săptămână din interval vremea intră într-un proces de încălzire. Astfel, va fi mai cald decât în mod normal pentru această perioadă. Pe timp de zi, maximele se vor încadra între 17 și 22 grade, iar pe timpul nopții se vor situa între 6 și 14 grade.

„La începutul săptămânii următoare valorile termice vor scădea, îndeosebi în perioada 9-11 iunie, apoi vor crește din nou și vor fi medii termice diurne cuprinse între 14 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori la finalul intervalului, iar cele minime se vor încadra în medie între 4 și 11 grade. Vor fi averse, local și temporar în perioade 2-8 iunie și pe arii mai extinse în cea de-a doua săptămână”, spun meteorologii.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow