Vedeta sportului mondial și-a luat permisul de conducere, după ce a picat de 6 ori la proba teoretică. Acum vrea să-și cumpere o mașină de 30.000 de lire sterline
Un cunoscut campion mondial a devenit posesor de carnet de șofer, deși anterior a căzut de 6 ori la proba scrisă. Visează la un autoturism costisitor.
Pe o rețea de socializare vedeta sportului mondial a anunțat că și-a luat permisul de conducere, după ce a picat de 6 ori la proba teoretică. Luke Littler are doar 18 ani, dar vrea să-și ia o mașină în valoare de 30.000 de lire sterline.
Are carnet de șofer, deși a căzut de 6 ori la proba scrisă
Luke Littler a devenit cunoscut datorită sportului pe care îl practică. În urmă cu numai câteva luni a devenit campion mondial la darts, iar acum marchează o nouă reușită. De această dată, în afara competițiilor.
Tânărul care a ajuns la vârsta majoratului a reușit să facă un pas important pentru independența sa. La scurt timp după ce a rămas blocat în trafic și nu a mai ajuns la un concurs important a decis că este momentul să devină șofer.
Lucrurile nu au mers tocmai ca pe roate. Vedeta sportului mondial, de origine britanică, a devenit posesor de carnet de șofer după mai multe încercări. Anterior a căzut de 6 ori la proba scrisă, însă la cea practică totul a decurs de minune.
„Haideți! Din prima și fără niciun punct de penalizare”, a scris Luke Littler, pe contul personal de Instagram, scrie The Sun. Mesajul a fost distribuit în dreptul unei imagini în care apare zâmbind lângă mașina de la școala de șoferi.
„Wooohoooo, acum ești prințesa pasagerilor”, a notat iubita campionului mondial la darts, Faits Millar, pe aceeași rețea de socializare.
Ce mașină vrea să-și cumpere
„Felicitări lui Luke Littler pentru promovarea examenului de șofat, la Warrington, la prima încercare, fără NICIUN punct de penalizare. O realizare absolut uimitoare, bravo, acum bucură-te de mașină”, a adăugat instructorul lui Luke Littler.
În prezent, adolescentul are planuri mari. Tânărul de 18 ani visează să-și cumpere o mașină care valorează aproximativ 30.000 de lire sterline. Se pare că vedeta sportului mondial a pus ochii pe un autoturism de lux.
Acesta își dorește să devină cât mai curând proprietarului unui Mercedes Clasa A. Mai exact, este vorba de o mașină pe care o are în minte încă de la începutul anului. Va fi cumpărată cu câștigurile pe care le-a încasat până acum din darts.
Luke Littler, cel mai tânăr campion mondial la darts
Cel mai nou star din darts a reușit să câștige Campionatul Mondial din 2025. A ajuns în finală cu triplul campion mondial Michael van Gerwen (35 de ani), scorul fiind 7-3. În urma acestei performanțe, Luke Littler a devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie.
Așadar, după ce a câștigat primul său campionat mondial a încasat un premiu valoros. Acesta se ridică la suma de 500.000 de lire sterline, bani pe care momentan nu i-a investit. În altă ordine de idei, la Campionatele Europene din Dortmund a fost eliminat în turul al doilea de James Wade, scor 10-7.
Care este reacția ta?