Veste cruntă pentru Arsenal! Mikel Arteta a aflat când va reveni Saka după operație. Update

Arsenal a suferit o pierdere grea în lupta pentru Premier League prin accidentarea lui Bukayo Saka. Anunțul antrenorului Mikel Arteta

Dec 28, 2024 - 16:00
 0  5
Veste cruntă pentru Arsenal! Mikel Arteta a aflat când va reveni Saka după operație. Update

Bukayo Saka (23 de ani) a suferit o accidentare gravă în meciul Crystal Palace – Arsenal 1-5. La finalul partidei din etapa a 17-a a Premier League, pe 21 decembrie, Saka a părăsit stadionul în cârje!

UPDATE: Lovitură pentru Mikel Arteta după ce a aflat când va reveni Saka

Mikel Arteta a aflat cât timp va sta Bukayo Saka în afara lotului după operație. Atacantul englez va fi indisponibil timp de mai bine de două luni. Pentru Arsenal este o lovitură destul de mare, starul de pe Emirates fiind crucial pentru “tunari” în Premier League.

“Bukayo a fost operat, așa că va fi plecat multe și multe săptămâni… probabil, mai mult de două luni. Acum depinde… cum începe țesutul cicatricial să se vindece, mobilitatea acestuia. Dar va fi plecat mult timp. Va reveni mai puternic”, a spus Mikel Arteta, citat de Fabrizio Romano.

Bukayo Saka, o pierdere uriașă pentru Arsenal în lupta pentru Premier League

El a fost înlocuit în minutul 24 cu Leandro Trossard. Mikel Arteta, antrenorul grupării nord-londoneze, a confirmat că starul englez va absenta câteva săptămâni de la echipă.

Tehnicianul ”tunarilor” s-a arătat însă încrezător că nu este vorba de o accidentare atât de gravă încât aripa dreaptă să fie ținută departe de gazon pentru tot restul stagiunii.

Arteta, optimist: ”Va fi un exercițiu mare pentru noi să depășim o altă provocare”

”Nu arată bine. Va lipsi multe săptămâni. Este o lovitură uriașă, dar va fi un exercițiu mare pentru noi să depășim o altă provocare. Nu! (n.r.- dacă se poate ca Saka să rateze tot restul sezonului). Aș fi foarte optimist că va fi din nou bine și alături de noi cu mult înainte de sfârșitul sezonului.

O altă parte din viața jucătorilor este că, la un moment dat, la acest nivel, se vor accidenta grav, din păcate. Ar fi putut fi mult mai rău sau ar fi putut fi altceva. Este un proces în care va avea cu siguranță foarte multe de învățat.

Situația este cea care este. Este accidentat, nu putem schimba acest lucru. Vom folosi însă acest timp pentru a-l ajuta în următorii ani din carieră”, a declarat Mikel Arteta, conform ”The Sun”.

Arteta nu a putut oferi vești mai bune nici despre Raheem Sterling: ”Va fi, de asemenea, indisponibil săptămâni întregi. A suferit o accidentare la genunchi. Va fi evaluat din nou în zilele următoare pentru ca să înțelegem cât timp va lipsi”.

Bukayo Saka, cel mai important fotbalist de la Arsenal

Cu 33 de puncte în 17 meciuri disputate, Arsenal ocupă locul trei în Premier League. ”Tunarii” sunt depășiți în clasament doar de Chelsea (35) și de Liverpool (39 de puncte, 16 jocuri).

Bukayo Saka este cel mai bun pasator decisiv de la Arsenal, cu zece mingi de gol livrate coechipierilor săi. Este, de asemenea, al doilea cel mai bun marcator. A înscris de cinci ori în 16 apariții din Premier League pentru nord-londonezi, fiind depășit doar de Kai Havertz (șase goluri).

Saka a mai marcat de patru ori și a mai pasat decisiv în două rânduri din cinci apariții, în grupa unică a Ligii Campionilor. Este cotat de Transfermarkt la suma de 150 de milioane de euro.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow