Veste uriașă pentru Cristi Chivu. Investiție de peste 300 de milioane de euro la Inter chiar înainte de startul noului sezon
La scurt timp după numirea lui Cristi Chivu pe banca tehnică, acționarii lui Inter au hotărât să facă o investiție majoră.
În timp ce Cristi Chivu a reușit să o califice pe Inter în optimile de finală ale Campionatului Mondial al cluburilor, vicecampioana Italiei a primit o investiție extraordinară din partea acționarilor.
Inter, investiție majoră după sosirea lui Cristi Chivu
”Nerazzurrii” au anunțat că au convenit asupra unei finanțări pe termen lung de 350 de milioane de euro prin intermediul Inter Media and Communication SpA, o filială a FC Internazionale Milano SpA.
”Inter Media and Communication SpA, o filială a FC Internazionale Milano SpA, și proprietarii clubului, adică fonduri administrate de Oaktree Capital Management, LP (”Oaktree”), au convenit asupra unei finanțări pe termen lung.
Finanțarea, în valoare totală de 350 de milioane de euro, provine dintr-un plasament privat de obligațiuni garantate de rang înalt, scadente în 2030, susținut de investitori instituționali cu experiență din SUA. Ca parte a procesului de refinanțare, Inter Media and Communication SpA și FC Internazionale Milano SpA au primit un rating de credit de grad investițional”, se arată pe site-ul oficial al grupării milaneze.
Chivu, pierderi importante la CM al cluburilor
Inter va juca în optimile de finală ale Campionatului Mondial al cluburilor împotriva formației braziliene Fluminense. Partida este programată luni, 30 iunie, de la ora 22:00, pe Bank of America Stadium din Charlotte.
Din păcate, Cristi Chivu a pierdut 4 piese grele pentru fazele eliminatorii ale competiției organizate de FIFA. Tehnicianul român nu-i va mai avea la dispoziție din cauza accidentărilor pe Hakan Calhanoglu, Yann Bisseck, Benjamin Pavard și Piotr Zielinski.
Chivu a fost în centrul atenției la finalul partidei pe care italienii au câștigat-o cu 2-0 în fața lui River Plate. El a făcut un sprint de 60 de metri pentru a opri un conflict între jucătorii celor două formații.
Care este reacția ta?