Victor Ponta, interviu fără menajamente la ”Sport și Politică”. Candidatul independent la alegerile prezidențiale, față în față cu Horia Ivanovici

Victor Ponta va fi joi, 20 martie, la ora 18.00, invitatul emisiunii ”Sport și Politică”. Candidatul independent la prezidențiale va răspunde întrebărilor lui Horia Ivanovici

Mar 20, 2025 - 18:30
 0  1
Victor Ponta, interviu fără menajamente la ”Sport și Politică”. Candidatul independent la alegerile prezidențiale, față în față cu Horia Ivanovici

Victor Ponta va fi invitatul special al emisiunii ”Sport și Politică de joi, 20 martie, la ora 18.00. Candidatul independent la alegerile prezidențiale va răspunde întrebărilor lui Horia Ivanovici, exclusiv la FANATIK.

Victor Ponta, la ”Sport și Politică”, despre fotbal, adversari politici, Donald Trump și multe alte subiecte arzătoare

La începutul lunii martie, Victor Ponta și-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Tot atunci, acesta a detaliat ce va conține programul său electoral intitulat ”România pe primul loc”.

Candidatul independent se va afla joi, 20 martie, de la ora 18.00, în studioul ”Sport și Politică”, o emisiune marca FANATIK. Timp de aproape două ore, Victor Ponta va răspunde tuturor întrebărilor moderatorului Horia Ivanovici.

Moderatorul și invitatul său vor aborda mai multe teme, de la cele sportive la cele de ordin politic. Victor Ponta va trebui să răspundă la clasica întrebare ”FCSB sau CSA Steaua?”, dar va dezvălui şi care este echipa lui de suflet.

Un alt subiect important care va fi abordat în emisiune este războiul din trecut pe care fostul premier l-a dus cu Dumitru Dragomir. Ponta va vorbi despre sprijinul pe care i l-a acordat lui Gino Iorgulescu să ajungă șef la LPF.

Pe plan politic, Ponta va vorbi despre viitorii săi rivali pentru Palatul Cotroceni: George Simion, Nicușor Dan sau Crin Antonescu. Ce va spune candidatul independent despre Călin Georgescu, cel eliminat din cursa pentru Cotroceni de către BEC și CCR.

Victor Ponta va face dezvăluiri despre întâlnirea cu Donald Trump de la Mar-a-Lago

În decembrie 2024, Victor Ponta s-a aflat mai multe zile în SUA, la reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago. Despre întâlnirea cu cel mai puternic om de pe planetă și discuția cu acesta, Ponta va vorbi pe larg în emisiunea ”Sport și Politică”.

Nu ratați această producție incendiară marca FANATIK. Tot ceea ce va spune Victor Ponta despre subiectele momentului puteți afla la ora 18.00. Emisiunea ”Sport și Politică” va fi pe canalul YouTube FANATIK, pe site-ul FANATIK.ro și pe pagina de Facebook FANATIK News.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow