Video. Agresiune fizică pe o stradă din București. Un bărbat este filmat cum înjură și lovește o fată: „Lasă-mă să plec de aici!”. Poliția nu a intervenit

O agresiune fizică a avut loc noaptea trecută pe o stradă din București. Un bărbat a fost filmat în timp ce înjură și dă într-o fată

Jun 13, 2025 - 23:30
 0  1
Video. Agresiune fizică pe o stradă din București. Un bărbat este filmat cum înjură și lovește o fată: „Lasă-mă să plec de aici!”. Poliția nu a intervenit

Agresiune fizică pe o stradă din București, unde un bărbat a fost filmat în timp ce înjură și lovește o fată. Aceasta din urmă se afla într-o stare vulnerabilă, plângând și cerându-i agresorului să o lase să plece.

Agresiune fizică pe o stradă din București

Totul s-a întâmplat în zona Piața Victoriei din București. În videoclipul publicat de o internaută se vede cum un bărbat creează o stare de temere față de o fată așezată pe treapta unei clădiri. Pe înregistrare se aude inclusiv cum bărbatul butonează furios telefonul și o înjură pe fata din fața lui. Aceasta plânge și spun „Fă ce vrei, numai lasă-mă să plec! Vreau să plec de aici!”.

În replică, bărbatul o lovește cu piciorul și continuă să îi vorbească urât, în timp ce folosește telefonul mobil, părând că este în căutarea subiectului certei dintre ei. Autoarea postării și a filmulețului a chemat în sprijin autoritățile, însă niciun om al legii nu s-a prezentat la locul indicat.

„Azi noapte la ora 4, în fața blocului meu. Zona Piața Victoriei. Poliția Română, se mai poate face ceva? Eu am sunat la 112, v-am chemat, am așteptat… nu am văzut să fi venit nimeni. Mă întreb doar dacă fata a ajuns acasă. Părea minoră, sau oricum foarte foarte tânără. Am strigat la el să înceteze, m-am oferit eu s-o ajut. A luat-o și au plecat. Am coborât în stradă… nimic. Asta e tot”, a scris femeia pe Facebook.

Legea care înăsprește pedepsa pentru violență a fost adoptată

Nu este nici primul și, din păcate, nici ultimul caz de violență de ordin fizic petrecut în public. Potrivit unui studiu Eurostat, România se află pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce privește violența. La nivel european, 31% dintre femeile adulte din UE au indicat violența fizică sau sexuală.

Procentul ajunge la 35% când vorbim despre tinere cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani. 18% dintre femeile care au avut un partener au fost victimele violenței fizice sau sexuale, iar procentul ajunge la 23% dacă la cele două se adaugă și violența psihologică.

La nivel global, în 2023, 140 de femei și fete au fost ucise zilnic de un partener intim sau membru al familiei. În România, fenomenul a atins cote alarmante, astfel că cei de la conducerea statului au decis adoptarea unei legi importante. Legea „România fără violență” a fost adoptată miercuri, 11 iunie, în Parlament. Aceasta prevede dublarea pedepselor prevăzute în Codul penal pentru infracțiunea de lovire și alte violențe.

S-au adus și alte modificări în ceea ce privește această lege. Printre ele se numără dublarea pedepselor minime prevăzute în Codul penal pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, majorarea cuantumului amenzii penale la o valoare cuprinsă între 60 lei şi 600 lei/zi, îmbunătățirea cadrului normativ privind ordinul de protecție, inclusiv prin majorarea pedepselor pentru persoanele care au mai comis anterior o infracţiune de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. Aceste prevederi se aplică atât în cazul violenței față de femei, cât și față de bărbați, în orice context.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow