Video. Reacții dure după ce o femeie din Georgia a fost folosită drept incubator, deși era în moarte clinică de cinci luni: „Acel copil a fost scos dintr-un trup decedat”
O femeie din Georgia a fost folosită drept incubator, deși era în moarte clinică de mai multe luni. Copilul cântărește sub un kilogram
Un caz șocant a avut loc în statul american Georgia, iar valul de reacții dure după ce o femeie a fost folosită drept incubator, deși era în moarte clinică, a ajuns și în România. Mii se femei se declară siderate de legea care nu i-a dat femeii dreptul de a muri în liniște.
Mamă în moarte cerebrală, ținută în viață de aparate pentru a naște
Cazul Adrianei Smith, o femeie în vârstă de 30 de an din Georgia, a șocat opinia publică. De profesie asistent medical și mamă a unui băiețel de șapte ani, femeia a ajuns la spital cu cheaguri multiple la creier. Starea ei s-a alterat rapid, astfel că a survenit și moartea cerebrală. Fiind însărcinată, însă, în nouă săptămâni, decesul nu a putut fi declarat din cauza legii anti-avort din Georgia. A fost, deci, ținută „în viață” de aparate până la momentul la care ar fi trebuit să nască.
Pe durata spitalizării, medicii de la Emory Midtown University Hospital din Atlanta au monitorizat sarcina Adrianei. La un moment dat, au descoperit o acumulare de lichid în jurul capului copilului, semn de hidrocefalie. Familia, și așa devastată și presată financiar de situația Adrianei, și-a dat acordul ca bebelușul să fie extras înainte de termen. Această intervenție a născut controverse mari în jurul legilor din Georgia.
@peanut.tasha ???????????????????????? Adriana Smith, a nurse from Atlanta, was declared brain dead in February while pregnant. Adriana Smith’s son, Chance, was born Friday by emergency C-section and her family is now preparing to bid farewell as life support will be terminated today. Please pray for her family and kids. „He’s about one pound, 13 ounces. And he’s expected to be OK. He’s just fighting.” – Adriana’s Mom Circumstances that led to Adriana health issues: In February, Ms. Smith went to a different hospital due to severe headaches. After being prescribed medication, she was sent home. However, the following day, she woke up gasping for air. Emory University Hospital diagnosed her with blood clots in her brain and ultimately declared her brain-dead, according to her mother. #adrianasmith #womenempowerment #womenrights #womensrightsmatter #womensrightsarehumanrights ♬ original sound – Tasha Phillips
Potrivit reglementărilor în vigoare din Georgia, avortul este interzis odată ce fătul are activitate cardiacă. Se vorbește în lege despre posibilitatea avortului doar în cazuri medicale grave sau în caz de viol/incest, însă nu se specifică nimic despre moartea cerebrală a mamei. Astfel, medicii au invocat protecția legii și au ținut-o pe Adriana conectată la aparate, sperând să aducă copilul la termen.
Legea din Georgia apără comportamentul anti-viață
La momentul de față, copilul cântărește puțin sub 850 de grame și este ținut la incubator, fiind într-o stare foarte sensibilă. Familia se roagă să supraviețuiască, după ce a venit pe lume printr-o cezariană de urgență.
Cazul a ajuns și pe masa autorităților, iar Biroul Procurorului General al statului Georgia a declarat, în luna mai, că Legea LIFE „nu obligă cadrele medicale să mențină o femeie în viață artificial după ce a fost declarată în moarte cerebrală”, iar deconectarea unui pacient de la aparate „nu este o acțiune cu scopul de a întrerupe o sarcină”.
Cu toate acestea, senatorul republican Ed Setzler, care a inițiat legea din 2019, apără acțiunea spitalului, spunând, pentru Associated Press, că „absolut adecvat ca spitalul să facă tot ce poate pentru a salva viața copilului. Este o situație neobișnuită, dar subliniază valoarea vieții umane nevinovate”.
@kuitr8 R.I.P Adriana Smith they delivered her baby and her body is released to her family..this story is so sad #adrianasmith #news #adrianasmithupdate #fyp ♬ original sound – kuitr8
Și medicii care s-au ocupat de cazul Adrianei se apără. Instituția „se bazează pe consensul experților clinici, pe literatura medicală și pe ghidajul legal pentru a sprijini cadrele medicale în formularea de recomandări de tratament individualizate, în conformitate cu legea avortului din Georgia și cu toate celelalte reglementări aplicabile”.
Reacții dure după ce o femeie din Georgia a fost folosită drept incubator
Reacțiile dure din jurul cazului șocant au depășit granița și au ajuns până în România. Rețelele de socializare abundă în mesaje care apără dreptul femeilor, atât la viață, cât și la naștere, dar și la avort. Mai mult, s-a făcut referire inclusiv la momentul în care, în țara noastră, dreptul la avort era interzis, vorbind despre anii în care România se afla sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu.
„Ce înseamnă pentru viitorul femeilor că o femeie care era decedată din februarie a „născut” un copil? Oamenii au ținut-o în spital pe aparate pentru că ea era moartă clinic într-o stare în care să poată să fie un incubator pentru acest copil pe care l-au scos practic via autopsie din ea. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că este ilegal să faci un avort în Georgia, statul în care femeia asta a avut ghinionul să înceteze din a fi în viață.
Ce dacă femeia era decedată? Au ținut-o în viață să fie incubator pentru acest copil. Și ce ne arată asta? Că nici măcar nu e nevoie să fii în viață, tot ce trebuie să faci tu, ca femeie, este să faci copii. Dis respectul față de viața și față de decesul acestei femei, cum tratează presa știrea asta. Acel copil a fost scos dintr-un trup decedat.
Și apoi vin bărbați și spun da, dar aveți toate drepturile legale. Da, dar asta s-a întâmplat în America. Da, dar și în România dreptul la avort este o problemă enormă. Și în România se ridică problema avortului, cu toate că știm ce s-a întâmplat când a fost ultima oară interzis avortul în România”, este unul dintre mesajele postate de o influenceriță de pe TikTok ce se declară înspăimântată de ceea ce se întâmplă în lume la ora actuală.
@gemma.gloine the story of Adriana Smith is one that I can’t look away from. I have so many questions. so many fears. this isn’t about caring for the unborn innocent. this is about diminishing a woman’s role in growing a life and further removing our autonomy. a woman bringing life into this world is the most divine act in existence, and this is them trying to replicate that without a mother’s coherent presence and intervention. there was nothing divine about this. this wasn’t a birth. this was an extraction. an autopsy. whatever the outcome for baby Chance, this is a dark moment in humanity, womanhood and motherhood. May Adriana Smith rest in peace. May the world be kinder to her son than it was to her. #fyp #adrianasmith #abortionrights #abortion #pregnant #woman #womensrights #handmaidstale ♬ LABOUR – the cacophony – Paris Paloma
Ce se va întâmpla cu Adriana Smith după „naștere”
Alte reacții vizavi de cazul Adrianei, femeie de culoare din Georgia, care a fost folosită drept incubator, arată faptul că nu viața acesteia a contat, trupul ei fiind deconectat de la aparate la scurt timp după extragerea copilului, ci bebelușul care a fost adus pe lume de urgență, prematur, având risc de handicap sau chiar de moarte. Mama Adrianei Smith a anunțat că fiica ei va fi deconectată de la aparate, acum că cel de-al doilea fiu al său a fost adus pe lume.
„Adriana Smith nu și-a născut fiul. Un trup fără viață nu poate da naștere. A fost realizată o autopsie, pentru că trupul ei de descompunea inevitabil. Cu două luni mai devreme decât se așteptau medicii, un fetus de patru luni a fost extras. Numele copilului este Chance (n.r. șansă). Corpul ei a fost acum aruncat. Folosiți-vă gândirea critică. Este doar începutul unul război față de autonomia corpului femeilor. Nu e despre pro viață, este despre pro naștere. Lor nu le pasă ce se întâmplă cu tine după”, se arată într-un clip al unei alte internaute.
Care este reacția ta?