Wizz Air introduce rute noi. Către ce orașe vor putea zbura românii începând cu primăvara acestui an
Wizz Air, rute noi către unele dintre cele mai frumoase orașe europene. Biletele s-au pus în vânzare și sunt mai ieftine decât o cină la un restaurant din București
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/01/wizz-air-rute-noi.jpg?#)
Vești bune pentru români. Wizz Air a anunțat că va introduce trei rute noi în România. De asemenea, începând de anul acesta, compania aeriană va avea o bază permanentă pe Aeroportul Internațional Băneasa.
Wizz Air sporește conectivitatea dintre România și marile orașe europene
Wizz Air are vești bune pentru românii pasionați de călătorii. Anul acesta, compania aeriană va introduce rute noi către unele dintre cele mai vizitate orașe europene. Biletele sunt mai ieftine decât o masă la un restaurant din Capitală.
Wizz Air a anunțat că va deschide și o a doua bază în Capitală, mai exact pe Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu. Începând cu data de 1 aprilie 2025, două aeronave Airbus A321neo vor avea baza pe aeroportul secundar din București.
”Cu un total de 21 de aeronave care vor avea baza în Bucureşti, această extindere are ca scop creşterea semnificativă a conectivităţii dintre România şi alte ţări din Europa şi nu numai, oferind în acelaşi timp mai multe opţiuni de călătorie accesibile, cu locuri suplimentare la tarife reduse pentru vara viitoare.
Bucureştiul este de o importanţă crucială pentru Wizz Air, iar compania aeriană este încântată să îşi continue expansiunea rapidă cu aceste noi aeronave. Acestea vor adăuga aproape 750.000 de locuri la programul său din vara anului 2025 în Bucureşti, în creştere cu 18% faţă de vara anului 2024.”, arată în comunicatul.
Wizz Air introduce rute noi de pe ambele aeroporturi din Capitală
Wizz Air va introduce rute noi către Spania, mai exact, către Gran Canaria. Zborul va fi operat începând cu 17 iulie 2025 de pe Aeroportul Otopeni. O altă rută operată tot de pe același aeroport va fi către Frankfurt Hahn, care va fi inaugurată pe 1 august.
Un alt oraș din Germania spre care vor zbura aeronavele Wizz Air este Friedrichshafen. Către această destinație zborurile vor fi inaugurate pe 2 august.
Compania aeriană nu doar că introduce rute noi, ci are de gând să crească și frecvența celor deja existente. Astfel, românii vor putea călători mai des către Dortmund, Memmingen, Stuttgart, Nisa, Basel, Larnaca, Lyon, Alghero şi Pisa.
Compania aeriană va opera zboruri noi de pe Aeroportul Internațional București Băneasa
Începând cu data de 1 aprilie, Wizz Air va începe să opereze zboruri de pe Aeroportul Internațional București Băneasa. Compania aeriană va opera atât zborurile care sunt deja în serviciu, dar va introduce și altele noi.
Momentan, de pe aeroportul secundar al Bucureștiului, Wizz Air zboară către Napoli și Polonia. Din 30 martie, românii vor putea zbura către Abu Dhabi, iar din 1 aprilie vor fi operate zboruri către Londra Luton.
Tot de pe Aeroportul Internațional București Băneasa, românii vor putea călători către Varșovia, începând cu 9 iunie. Biletele s-au pus deja în vânzare, iar prețurile pornesc de la 24.99 euro.
Care este reacția ta?






