Zeljko Kopic a vorbit despre plecarea lui Selmani de la Dinamo. „Nimeni nu dădea un euro pe el sezonul trecut!”. Ce spune despre Alex Pop

Zeljko Kopic a vorbit în direct la FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici despre plecarea lui Selmani de la Dinamo. Antrenorul croat a analizat și transferul lui Alex Pop

May 7, 2025 - 16:30
 0  0
Zeljko Kopic a vorbit despre plecarea lui Selmani de la Dinamo. „Nimeni nu dădea un euro pe el sezonul trecut!”. Ce spune despre Alex Pop

Dinamo a pierdut 1-3 cu FCSB în etapa a șaptea a play-off-ului din SuperLiga. Astrit Selmani a marcat golul „câinilor” din penalty. Din păcate pentru Dinamo, însă, kosovarul nu va ma continua la echipă din sezonul viitor. La 1 ianuarie, el a intrat în ultimele 6 luni de contract și poate semna liber cu orice club.

Zeliko Kopic despre plecarea lui Selmani de la Dinamo: „A fost foarte important în acest sezon”

Dinamo a încercat să-l convingă să rămână, oferindu-i un salariu uriaș, însă fără rezultat. Selmani a refuzat prelungirea înțelegerii cu Dinamo, după cum a explicat Andrei Nicolescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

„Vă aduceți aminte că în sezonul trecut până în vară toată lumea vedea transferul lui ca pe o mare greșeală, pentru că a oferit foarte puțin echipei. A avut și operația aceea. Nimeni nu ar fi dat un euro la finalul sezonului trecut. Dar a muncit și, cu atitudinea lui, eu cred că a dat multe pentru club, goluri, pase decisive. Este un jucător cu un psihic puternic, un jucător foarte agresiv și a fost foarte important pentru Dinamo în acest sezon.

Zeliko Kopic pregătește deja noul sezon: „L-am adus pe Perica, l-am mutat pe Selmani în bandă”

Dar el a decis din iarnă că nu va semna (n.r. – prelungirea contractului), că vrea să exploreze alte opțiuni din vară. În această situație, în care Selmani nu vrea să semneze contractul, noi trebuia să reacționăm. Așa că l-am adus pe Perica ca atacant și l-am mutat pe Selmani fie puțin spre stânga, fie spre dreapta sau chiar ca al doilea vârf. Chiar dacă nu este poziția lui naturală în teren, Selmani ne-a putut ajuta din noul rol. Într-un fel, aceasta e o soluție pentru acest sezon, dar și în pregătirea stagiunii viitoare. Nu e ușor nici pentru el, nici pentru mine, nici pentru echipă.

Cred că a fost un jucător important pentru noi, încă este important, pentru că mai avem trei partide. Bineînțeles că pierdem un fotbalist foarte bun, dar nu putem face nimic în acest sens. Singurul aspect pozitiv este că avem suficient timp să reacționăm, să ne pregătim pentru sezonul viitor cu transferuri”, a declarat Kopic la FANATIK SUPERLIGA.

  • 10 februarie 2024 este data în care Astrit Selmani a devenit jucătorul lui Dinamo. El a venit liber de contract, după ce anterior evoluase la Hapoel Beer Sheva (Israel)
  • 15 goluri și 6 pase decisive a bifat kosovarul pentru Dinamo în 47 de partide. 

Zeliko Kopic: „Pop nu e un transfer ratat. Se repetă povestea de la Selmani”

„Nu, Alex Pop nu este un transfer ratat! Putem să facem o comparație cu Selmani, care în primele șase luni nu a livrat ceea ce ne-am fi așteptat de la el. Dar, după aceea, a reușit. Alex mai are unele lucruri pe care trebuie să le îmbunătățească, să-și crească nivelul în anumite aspecte ale jocului, dar suntem 100% în spatele lui, îl susținem. A început să joace regulat și mă aștept de la el, dar și de la alți jucători, ca după perioada de vară să fie într-o formă mai bună și să ofere clubului mai mult”, a declarat antrenorul lui Dinamo la FANATIK SUPERLIGA.

  • 1 ianuarie 2025 este data în care Alex Pop a venit la Dinamo de la Oțelul Galați
  • 14 partide a prins Alex Pop la Dinamo fără să marcheze sau să paseze decisiv. De cele mai multe ori a intrat de pe bancă. 

Zeliko Kopic, despre plecarea lui Selmani

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow