Zeljko Kopic, dialog de senzație cu Gigi Becali, după ce croatul a fost declarat cel mai bun antrenor din fotbalul românesc: „Singurul care mă bate”
Zeljko Kopic, tehnicianul croat al echipei Dinamo, a fost ales cel mai bun antrenor din SuperLiga la Super Gala Fanatik 2025. Cu ce s-a remarcat liderul ”câinilor” și ce dialog savuros a avut cu Gigi Becali
Dinamo a avut un progres fantastic în ultimul an, iar principalul ”vinovat” pentru această creștere neașteptată este Zeljko Kopic. Croatul a adus liniște în tabăra ”câinilor”, dar și rezultate. Și pentru aceste lucruri a fost recompensat la Super Gala Fanatik 2025 cu premiul pentru cel mai bun antrenor din SuperLiga.
Zeljko Kopic, antrenorul anului în SuperLiga
Foarte puțini au fost cei care au crezut că Zeljko Kopic, chiar dacă în 2024 a salvat-o pe Dinamo de la retrogradare la baraj, va reuși să facă din ”câini” o echipă de care să se teamă orice adversar din SuperLiga.
Însă, cu un plan bine pus la punct împreună cu conducerea clubului și cu staff-ul său, tehnicianul croat a reușit să schimbe la față jocul echipei și să realizeze performanțe pe care mulți nu le credeau posibile într-un timp așa de scurt.
Și mai mult decât atât, Kopic a realizat toate aceste performanțe în condițiile în care majoritatea specialiștilor au decretat că lotul ”câinilor” este subțire. Pentru toate aceste lucruri, tehnicianul lui Dinamo a primit la Super Gala Fanatik 2025 titlul de antrenorul anului în SuperLiga.
Cum a schimbat Kopic jocul lui Dinamo în 2024-2025
În ciuda faptului că are o bancă de rezerve modestă, Zeljko Kopic are marele merit de a fi știut să-și capaciteze toți jucătorii din lot și să le explice celor care nu sunt titulari de drept cât de important este ca ei să rămână concentrați.
Având parte de liniște și susținere din partea pretențioșilor suporteri dinamoviști, croatul a putut să construiască o echipă după chipul și asemănarea sa. O echipă care își dorește să aibă posesie, care vrea să-și domine adversarul și care a învățat să câștige chiar și atunci când jocul nu este la cel mai înalt nivel.
Reacția lui Zeljko Kopic, după ce a fost premiat la Super Gala Fanatik 2025
„Mulțumesc FANATIK pentru acest premiu minunat. Sunt onorat să primesc acest premiu pentru al doilea an la rând. A fost un an foarte interesant, provocator, dar de succes.
Sunt foarte mândru de noi toți, de întreaga familie Dinamo pentru tot ceea ce am realizat împreună. Este primul meu discurs în limba română în fața unui public. Vă mulțumesc tuturor”, a declarat Zeljko Kopic, fiind primul discurs pe care-l are public în limba română.
Zeljko Kopic, dialog de senzație cu Gigi Becali
În momentul în care se Zeljko Kopic afla pe scenă, în sală și-a făcut apariția nimeni altul decât Gigi Becali. Aplaudat de cei aflați deja în încăpere, patronul FCSB a luat imediat microfonul și a avut un discurs savuros.
„Singurul antrenor care mă bate (n.r. Zeljko Kopic). Anul trecut tot așa, acum la fel. Nu cred că o să am liniște. Am spus că eu voi fi antrenorul anului, am crezut că pleacă prin Arabia Saudită. Nu știam că rămâne la București. Să dea Dumnezeu să plece pe vreo 2-3 milioane de euro, scăpăm de el”, a spus Gigi Becali.
„Am un mare respect pentru domnul Gigi Becali, cât și pentru antrenorii și staff-ul celorlalte echipe, iar acest respect vine și din partea familiei mele, Dinamo. Împărtășim aceleași sentimente și ne dorim să devenim din ce în mai buni în fiecare zi. Cu tot respectul pentru celelalte echipe, sper ca familia mea să aibă motive de sărbătoare la finalul sezonului”, a fost răspunsul croatului.
Parcursul care l-a adus în fața antrenorilor rivali
La începutul acestui an, Zeljko Kopic a primit încredere și din partea conducerii clubului care i-a pus pe masă un contract până în vara lui 2028, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate chiar din cantonamentul din Antalya.
Având această liniște extraordinară și o chimie fantastică cu Florentin Petre, secundul său și legenda lui Dinamo, croatul a reușit să facă minuni și i-a dus pe ”câini” în sezonul precedent în play-off-ul SuperLigii.
Este adevărat că acolo evoluțiile echipei au fost mai degrabă modeste, dar Kopic a știut să extragă toată această experiență și să se folosească de ea pentru a le da încredere jucătorilor săi pentru noul sezon.
Ce urmează pentru Zeljko Kopic
Iar acest lucru se vede în parcursul excelent făcut de Dinamo în actuala stagiune. ”Câinii” au fost o prezență constantă pe podium în prima parte a campionatului, iar locul în play-off pare asigurat și pentru că jocul arată foarte bine.
Croatul are acum misiunea să-i țină concentrați pe jucători până la finalul sezonului regulat, iar apoi să-i facă să-și ridice nivelul pentru marea bătălie din play-off. Și asta pentru că la Dinamo a început, din nou, după mulți ani de suferință, să se vorbească despre câștigarea titlului.
Nu este deloc un obiectiv ușor de atins, dar ar fi o încununare a muncii depuse de Zeljko Kopic la Dinamo. Și ar însemna cu adevărat intrarea antrenorului croat în istoria unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.
Care este reacția ta?