A murit eseistul și criticul literar Virgil Nemoianu. Autor a peste 600 de articole, a predat la Cambridge și Berkeley
Eseistul și criticul literar Virgil Nemoianu s-a stins din viață vineri, 6 iunie, la vârsta de 85 de ani. Este autorul a peste 600 de articole academice și 16 cărți
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/virgil-nemoianu-deces-scaled.jpg?#)
Vineri, 6 iunie, la vârsta de 85 de ani, s-a stins din viață eseistul, criticul literar și filosof al culturii Virgil Nemoianu. Născut în București (12 martie 1940) și absolvent al Facultatea de Litere din București (1961), Nemoianu se stabilise în Statele Unite ale Americii.
A murit criticul literar Virgil Nemoianu
Anunțul morții lui Virgil Nemoianu a fost făcut pe Facebook de eseistul Paul Cernat. Acesta a explicat că Nemoianu, „unul dintre numele universitare de vârf ale umanismului nostru „de export” postdecembrist”, era grav bolnav.
„S-a stins, la 85 de ani, comparatistul româno-american (de origine bănățeană) Virgil Nemoianu, unul dintre numele universitare de vîrf ale umanismului nostru „de export” postdecembrist, format la școala lui Tudor Vianu (alături de Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, Toma Pavel), eminent istoric al ideilor. Vestea dispariției sale mă îndurerează – știam, de multă vreme, că e grav bolnav, dar… ”, a scris Paul Cernat.
Scriitorul a trecut apoi în revistă opera literară a lui Nemoianu, vorbind atât despre opera sa în România cât și peste hotare, în SUA. Paul Cernat subliniază că Nemoianu a fost un aderent al Cercului Literar de la Sibiu.
„Cărțile perioadei sale românești de anglist deschis spre teorie literară sau culturală („Structuralismul”, „Simptome”, „Calmul valorilor”, „Utilul și plăcutul”), comentariile despre Pillat, Goftfried Benn ș.a. conținînd pe dedesubt o întreagă filosofie personală, dau doar o idee relativă despre devenirea sa ulterioară, sub semnul „criticii simptomatologice.”
Emigrat în Statele Unite, profesorul Nemoianu a intrat în conștiința publică și (după 1990) în bibliografiile noastre obligatorii prin cărți ca „Microarmonia. Dezvoltarea și utilizarea modelului idilic în literatură” (teza de doctorat din California, 1971, cu patru ani înaintea expatrierii), influenta „The Taming of Romaticism” („Îmblînzirea romantismului”) și „The Theory of Secondary. Literature, Progress and reaction” (capodopera lui teoretică, în opinia mea). Cea mai reușită parte din „Istoria critică…” a lui Nicolae Manolescu e greu de imaginat fără contribuția lui VN (imposibil de citat la noi imediat înainte de 1989).
Nu pot fi lăsate deoparte convorbirile revelatoare intelectual cu Sorin Antohi sau relația epistolară cu Ion D. Sârbu (N.B., Nemoianu a fost un aderent tîrziu, dar important, al Cercului Literar de la Sibiu. Monografia „Surîsul abundenței” dedicată prietenului Ștefan Aug. Doinaș o confirmă suplimentar)”, a mai completat Paul Cernat.
Contribuție importantă pentru critica literară din România
În final, eseistul subliniază contribuția importantă a lui Nemoianu pentru critica literară din România. Nemoianu a fost lector la Universitatea din Bucure‑ști, înainte de a‑și obține doctoratul în 1971 în Literatură Comparată la Universitatea din California, San Diego. A fost vicepreședinte al Societății Internaționale de Literatură Comparată.
„A lansat, cel dintîi în România, imediat după 1989, conceptul de „bătălie canonică”, familiar lui de mai multă vreme peste Ocean. Teoriile sale despre „canonul ospitalier” sau despre „triumful imperfecțiunii” sînt modele de complexitate tolerantă și exigentă, de care gîndirea noastră are azi urgentă nevoie.
Articolele și studiile din „România și liberalismele ei – atracții și împotriviri”, „Tradiție și libertate”, „Jocurile divinității – gîndire, libertate și religie la sfîrșit de mileniu” sînt, deopotrivă, edificatoare și provocatoare; cele mai multe n-au îmbătrînit nici cu un rid. Jurnalele de călătorie și eseurile autobiografice din „Arhipelag interior” merită o discuție separată. N-a fost un intelectual comod; cuvintele sale au cîntărit însă, întotdeauna, greu, cu o eficiență pedagogică seducătoare – și convingătoare”, a mai scris acesta.
Care este reacția ta?






