Adi Popa a semnat la 36 ani un nou contract: „Dacă pot să joc, de ce nu?”
Adi Popa își continuă cariera de fotbalist, deși a ajuns la 36 de ani. Jucătorul cu 24 de apariții la naționala României a semnat contractul.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/adi-popa-a-facut-anuntul-unde-va-juca-fostul-international-roman-e1752508855965.jpg?#)
Steaua va juca și în sezonul următor fără drept de promovare în SuperLiga României. Gruparea antrenată de Daniel Oprița a dat însă o lovitură importantă și i-a prelungit contractul lui Adi Popa. Jucătorul se află deja în cantonament cu „militarii”.
Adi Popa a semnat cu Steaua! Fotbalistul va îmbrăca tricoul „militarilor” și în sezonul următor
Deși părea că nu va continua la Steaua și din sezonul următor, Adi Popa și-a prelungit contractul cu formația antrenată de Daniel Oprița. Fotbalistul care va împlini 37 de ani pe 24 iulie a semnat un nou angajament cu „militarii”, care este valabil până în vara anului 2026.
Anunțul a fost făcut chiar de către jucătorul cu 24 de apariții în tricoul naționalei României. Acesta a confirmat că se află deja în cantonamentul echipei din liga secundă și că nu a luat în calcul retragerea din activitate.
„Sunt în cantonament acum, la Bansko (n.r. în Bulgaria). Am semnat prelungirea cu Steaua și voi continua ca jucător al echipei. Ne-am înțeles pentru un an. Îmi doresc să mai joc, sunt sănătos. Dacă pot să o fac în continuare, de ce nu?
Cu siguranță, mi-ar fi fost dor de fotbal, așa că am decis să rămân. Am vorbit cu majoritatea foștilor mei colegi și mi-au spus că le-a fost dor după ce au renunțat”, a declarat Adi Popa, potrivit Digi Sport.
Adi Popa a fost pe punctul de a se retrage din fotbal
La finalul sezonului trecut, Adi Popa făcea un anunț îngrijorător pentru suporterii Stelei. Concret, acesta transmitea la vremea respectivă că se va gândi dacă se va retrage sau nu din fotbal, după ce echipa „militarilor” a fost interzisă în SuperLiga.
În sezonul 2025/26, lucrurile nu stau deloc diferit. Gruparea din Ghencea este și în sezonul ce stă să înceapă fără drept de promovare, în ciuda eforturilor care s-au făcut pentru modificarea ”Legii Sportului”.
„Dacă mă întrebați în clipa asta, nu cred că mai joc, nu știu, dar vreau să iau pauză o lună-două. Azi, da (n.r. s-ar lăsa de fotbal). O să spun când o să iau decizia. Cel puțin o perioadă, vreau să fiu sigur că îmi doresc asta, adică o lună-două să stau să reflectez la toate cele, să văd dacă mai merită să fac sacrificii, să continui, să stau în cantonamente, să stau departe de acasă sau să mă retrag și să încep o nouă carieră”, spunea Adi Popa.
- 22 de meciuri, 2 goluri și 2 assist-uri sunt cifrele lui Adi Popa în sezonul trecut
- 77 este numărul total al aparițiilor în tricoul Stelei
Care este reacția ta?






