Adrian Ilie și Andreea Prisăcariu, noul cuplu din sport! „Rebela tenisului” s-a dat de gol
Andreea Prisăcariu a cucerit un fotbalist de la Steaua! Postarea care confirmă noua relație de senzație din sportul românesc.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2023/05/3247223-66461728-2560-1440.jpg?#)
Andreea Prisăcariu, rebela tenisului românesc, așa cum este poreclită, se iubește cu un fotbalist de la Steaua București. Ea a postat pe rețelele de socializare o fotografie alături de Adrian Ilie. Cei doi își petrec vacanța la mare.
Andreea Prisăcariu e împreună cu Adrian Ilie, fundașul de la Steaua
Se pare că Andreea Prisăcariu și Adrian Ilie formează noul cuplu din sportul românesc. Ambii reprezintă Steaua București. Fotbalistul joacă în liga secundă, iar tenismena este legitimată la clubul militarilor.
Adrian Ilie a publicat o poză de la o masă în oraș, iar tenismena a redistribuit-o. Lucrurile par să fie destul de clare. Se pare că cei doi încearcă să profite la maximum de perioada de vacanță de care se bucură.
Andreea Prisăcariu este un personaj extrem de interesant din tenisul feminin. Ea are corpul acoperit de tatuaje și adesea apare în ipostaze extravagante. Până în 2024 a fost legitimată la Dinamo, însă a trecut la rivalii de la CSA.
„Pe mine asta mă ambiționează. Invidia și ura sunt binevenite”
„Este amuzant pentru mine. Eticheta de rebelă mi-a fost pusă de presă. Dar, de fapt, nu mă cunoaște nimeni îndeajuns încât să știe cum sunt eu. Sunt diferită? Da. Sunt liberă în exprimare? Da. Sunt tatuată și îmi place să pozez? Absolut.
Percepția pe care o au cei din exterior le aparține în totalitate. Nu e datoria mea să le definesc o imagine anume. Lumea oricum mă înțelege greșit în mare parte a timpului. Și sunt 100% împăcată cu ideea asta.
Nu las atitudinea altor persoane să-mi afecteze pacea interioară. Nu trăiesc să impresionez pe nimeni. Și nici nu vreau să le fac pe plac. Îi deranjează asta pe unii? Foarte bine! Dacă nu mă urăște nimeni, înseamnă că fac ceva greșit. Pe mine asta mă ambiționează. Invidia și ura sunt binevenite.
Eu oricum îi iubesc pe toți. Ce mă deranjează cel mai mult este prostia. Asta e altă poveste deja. Celelalte jucătoare… nu știu! Sunt cuminți? Iar eu sunt mai puțin cuminte?”, spunea sportiva într-un interviu pentru FANATIK.
Care este reacția ta?






