Dennis Politic, piesa găsită de FCSB la Dinamo care lipsea din puzzle-ul lui Charalambous. Motivul pentru care campioana a dat lovitura
Dennis Politic, piesa lipsă de la FCSB achiziționată de la Dinamo. Calitatea pe care o aduce aripa stângă în lotul roș-albaștrilor
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/dennis-politic-piesa-gasita-de-fcsb-la-dinamo-care-lipsea-din-puzzle-ul-lui-charalambous-motivul-pentru-care-campioana-a-dat-lovitura.jpg?#)
Transferul lui Dennis Politic (25 de ani) de la Dinamo la FCSB poate reprezenta fix piesa lipsă din angrenajul roș-albaștrilor pentru noul sezon. Campioana României își propune accederea în grupa unică din Liga Campionilor, pe lângă adjudecarea celui de-al treilea titlu consecutiv în SuperLigă.
Dennis Politic, piesa lipsă cumpărată de FCSB de la Dinamo
FCSB este ultima echipă din România care a atins grupele din vechiul format al UCL. Această performanță a fost înregistrată în sezonul 2013-2014. Gigi Becali a început campania de transferuri în forță. Politic este al treilea fotbalist adus pentru întărirea lotului, după Denis Alibec și Daniel Graovac.
Dennis Politic va evolua la FCSB pe postul de aripă stânga. Explozia sa este singura calitate care lipsea din angrenajul lui Elias Charalambous. Atunci când a jucat în sistem 4-2-3-1, cipriotul s-a bazat în principal pentru rolurile de extreme pe David Miculescu, Florin Tănase și chiar și Juri Cisotti. Octavian Popescu, principalul rival al lui Politic, nu a convins de le revenirea după accidentare, la fel ca Marius Ștefănescu în flancul drept de-a lungul stagiunii anterioare.
Chiar dacă au o viteză bună, Miculescu, Tănase și Cisotti nu se remarcă printr-o explozie specifică fotbaliștilor de bandă. Niciunul dintre ei nu este o extremă autentică. Tănase dă cel mai bun randament ca mijlocaș ofensiv, Cisotti se încadrează mai degrabă ca mijlocaș central, iar Miculescu la UTA a oscilat între aripă dreapta și pozițiile de atacant central sau mijlocaș ofensiv.
Cum FCSB își propune să aibă posesia în fiecare partidă din campionat, utilizarea pe posturile de extremă a unor fotbaliști cu calități de mijlocași ofensivi nu poate decât să ajute la îndeplinirea obiectivului, ceea ce s-a și întâmplat. Campioana va încerca să își impună filosofia de joc și în preliminariile Ligii Campionilor. La un moment dat, dacă se va califica în play-off sau în grupa unică de UCL sau de Europa League, FCSB va întâlni adversari mai bine cotați.
Motivul pentru care explozia lui Dennis Politic se poate dovedi crucială la FCSB
Cu oponenți puternici, elevii lui Elias Charalambous nu vor mai putea să păstreze posesia și vor fi nevoiți apeleze la contraatacuri. În astfel de situații, explozia lui Dennis Politic de veritabilă extremă în flancul stâng se poate dovedi providențială. Ultimul fotbalist cu un profil asemănător la FCSB a fost Florinel Coman. Golgheterul Ligii 1 din sezonul 2023-2024 (18 goluri) a fost cumpărat de Al-Gharafa pentru 5,25 de milioane de euro în vara anului trecut.
Absența lui Coman nu s-a văzut în stagiunea precedentă, deoarece la FCSB au evoluat mai mulți mijlocași de calitate, capabili să aibă și o viteză bună. Darius Olaru, Juri Cisotti și Florin Tănase se încadrează în această categorie. În plus, roș-albaștrii au avut în combativul Daniel Bîrligea un atacant util și pentru contraatacuri. Dacă va fi măcar la același nivel ca la Dinamo, Dennis Politic ar trebui să o ajute mult pe campioană în cupele europene. Explozia sa ar face-o pe FCSB și mai periculoasă în SuperLiga României pe contraatac.
Detaliile aducerii lui Dennis Politic de la Dinamo, piesa lipsă pentru FCSB
Gigi Becali a dezvăluit, la FANATIK SUPERLIGA, că a plătit în schimbul lui Dennis Politic către Dinamo aproape un milion de euro. Conducerea „câinilor roșii” s-a ales pentru cel mai important fotbalist ofensiv cu 970.000 de euro, plus Alexandru Musi. Din suma totală de transfer, Politic va încasa 100.000 de euro, iar agentul său 70.000. Salariul său în tabăra roș-albaștrilor va crește la 20.000 de euro pe lună, de la 8.000, conform digisport.ro.
Prins între două rivale, Dennis Politic a reacționat cu privire la transferul său. Aripa stânga a scris pe Instagram că își dorește să se ridice la înălțimea așteptărilor la FCSB. Nu a uitat nici de mulțumirile către Dinamo pentru perioada petrecută în tricoul „câinilor roșii”.
- 63 de meciuri, 14 goluri și 4 pase decisive a adunat Dennis Politic la Dinamo.
- 1,5 milioane de euro este cota sa de piață, potrivit Transfermarkt.
Care este reacția ta?






