Alin Buzărin, bază de date cu memorie infinită, de la Craiova Maxima la Steaua alias FCSB

Cunoscut jurnalist cu ștate vechi de serviciu, 101% dedicat meseriei-pasiune, oltean în cuget și simțiri, suporter din viața intrauterină al adevăratei, unicei Universitatea Craiova, Alin Buzărin dezvăluie într-un interviu cu adevărat FANATIK cine este și ce vrea de la viață și carieră.

„Buză” este o adevărată… bază de date fotbalistice, cu memorie infinită, de la Craiova Maxima la Steaua alias FCSB, Dinamo cel mare sau Anglia campioană mondială

Aline, intrăm fără nicio încălzire în joc… Ce evenimente sportive au marcat anul în care te-ai născut?

– În îndepărtatul an al nașterii mele, campionatul intern l-a luat Dinamo. Asta nu m-a marcat deloc. Eu m-am născut în noiembrie, iar titlul național s-a decernat prin iunie. Eram în mediu intrauterin, n-aveam rețea acolo. Abia când aveam vreo opt luni s-a întâmplat ceva notabil. Anglia a cucerit singurul ei titlu mondial. Asta a marcat întreaga istorie a fotbalului. Pe mine, ceva mai târziu, când am aflat. La opt luni aveam alte preocupări. ????

Ai făcut fotbal sau alt sport în copilărie? Dacă da, de ce ai renunțat?

– Am încercat. Și fotbal, și puțin handbal, și un pic de polo. Eram portar, mă țineam de bară, mi-era lene să înot. ????

Amintirea fotbalistică de neuitat în ziua în care a fost făcut pionier

Care este prima amintire de pe un stadion? Cine te-a dus prima dată pe stadion?

– E de neuitat. 3 octombrie 1973, Universitatea Craiova – Fiorentina 1-0. La ei juca De Sisti, antrenor era Luigi Radice. Golul l-a dat Oblemenco în minutul 90, calificare, acolo fusese 0-0. M-a dus tata, cu Moskvich-ul nostru 412. În dimineața aceea fusesem făcut pionier, în clasa a doua. Aveam și ceas pe mână, Pobeda, rusesc. Bască albă, cravată roșie cu tricolor. Eram elegant…

Ai fost pe stadion la returul primei semifinale europene a fotbalului românesc, Universitatea Craiova – Benfica? … Sau unde erai?

– Am fost, nu doar atunci, ci și la aproape toate meciurile de fotbal ale Craiovei jucate acasă, cam până spre 1987, 1988, când am devenit bucureștean. Doar prin buletin, sufletul mi-a rămas mereu acolo, la Craiova. Mergeam și la Electroputere în Divizia B, și la Constructorul sau la CFR în Divizia C. Plus handbal, volei, tot ce se juca în Polivalentă. Cu Știința mergeam și în unele deplasări. Prin ’83, după un 1-1 în „Groapa” lui Dinamo, cu Cârțu egalând în minutul 90, am fugit din tribune să nu ne altoiască Miliția. În parcul Circului ne-au prins cei din galeria lui Dinamo și ne-au bătut ei.

„Este o singură Universitatea Craiova, cea adevărată, poate să pice îi în divizia WXYZ”

Mai este cazul să te întreb care a fost prima echipă cu care ai ținut? Câți ani aveai? Acum cu care „Universitate” ții, a lui Adrian Mititelu sau a lui Mihai Rotaru?

– Întrebarea e superfluă. O singură Universitatea Craiova, cea adevărată, poate să pice și în divizia WXYZ. Cealaltă e doar un vehicul al sentimentelor. Made in 2013. Corporatism, bani, dar nu asta e important.

Crezi că se vor uni vreodată cele două echipe din Craiova? Ce ar trebui să se întâmple ca să producă „minunea”?

– N-ar trebui să se întâmple nimic. Originalul nu se poate uni cu falsul. S-ar dilua compoziția. Știu că Justiția dă alte definiții, dar contează ce simți. Am fost în tribună și la CSU, m-am bucurat la succesele lor, dar în acea perioadă susțineam o echipă din Craiova, mă interesa orașul ca reprezentare fotbalistică. De prin 2018 mi-am cam dat seama ce și cum.

„Real Madrid este dragoste statornică, de la tinerețe pân-la bătrânețe. Și, mai nou, Atalanta, un fel de amantă de curtezan copt”

Cea mai dragă amintire legată de fotbal? De pe stadion sau din fața televizorului…

– Prima vizită pe „Bernabeu”, acum vreo 20 de ani. Muzeu, stadion, tot. Realul e altă dragoste a mea. Dar nu neapărat „galacticii”. Echipa de acum patru decenii, Santillana, Juanito, Del Bosque. Plus Ferenc Puskas, pe care nu l-am prins, dar l-am văzut în filmulețe. Era fantastic! Stopa pe exteriorul stângului mingea venită de la 50 de metri. La un metru șaptezeci și un pic bătea la suta de kile. De-aia nu mă îngrijorez când pun pe mine două-trei kile…????

Deci, de „afară”, ai Realul la inimă…

– Dragoste statornică, de la tinerețe pân-la bătrânețe. Și, mai nou, Atalanta, un fel de amantă de curtezan copt.

Dar cea mai dezagreabilă, ca să nu zic cea mai tristă…

– Un meci Universitatea Craiova – FC Olt 1-2, prin ’86. „Vecinii” din Scornicești trebuiau să scape de retrogradare… și au scăpat. Așa erau vremurile…

Ce alt sport mai „consumi”? La care măcar te uiți la TV…

– Handbal, rugby, orice. Dar nu prea am timp. Mai nou, trudesc să mă repun la punct cu Formula 1. Fiica mea cea mare a devenit fan, are și șapcă Ferrari.

De unde talentul la scris? Dar memoria enciclopedică de la cine o moștenești?

– Mama a predat rusa. Acum, octogenară, scrie volume de poezie. M-a îndemnat mereu să citesc, aveam bibliotecă mare. Talentul trebuie educat. Și acum, noaptea… mă culc după ora 3 întotdeauna… citesc măcar 30 de pagini de literatură. În meseria asta nu poți doar să scoți, trebuie să și pui la loc. Și memoria se educă. E culmea că țin minte perfect meciuri de acum 40 de ani, fază cu fază, dar uit unde mi-am pus ochelarii sau cheile de la mașină!

„Favoriții mei în jurnalism sunt Ovidiu Ioanițoaia, Ion Cupen, Ioan Chirilă și Cornel Nistorescu”

Când te-ai decis să devii ziarist? De ce? De la… cine?

– Mi-a venit ideea înainte de 1990, dar atunci nu se prea putea. După Revoluție sau ce-o fi fost în decembrie ’89, am dat buzna. Am debutat în presa scrisă în 1991.

Ai avut un idol, un exempl, un model în jurnalism?

– Am avut favoriți, preferați. Ovidiu Ioanițoaia, Ion Cupen, Ioan Chirilă. Din presa cealaltă, ne-sportivă… nu nesportivă… Cornel Nistorescu.

Unde ai „semnat” primul articol? Despre ce a fost?

– În 1991, Fotbal Plus, un săptămânal color extraordinar. Ne întâlnim si acum, aproape anual, cei care am fost acolo. Răzvan Toma, Vadim Vâjeu, Edi Țone. Din păcate, aproape anual câte cineva „pleacă”. Ultimul a fost, nu demult, „profesorul” Nae Cristea…

Everestul carierei tale în presă? Dar… prăpastia?

– ProSport 1997. Vârful Moldoveanu, cel mult Mont Blanc. Everestul e acum, când trudesc în vreo șapte locuri, incluzând și trei feluri de apariții video. Tot la peste opt mii de metri e și Fotbal Vintage, rubrica de povești ale fotbalului pe care o țin la WeLoveSport. Am deja 225 de episoade. Cât despre hăuri și prăpăstii, mai bine nu-mi amintesc…

În ultimul timp scrii numai editoriale… care a fost/este genul jurnalistic preferat?

– Cel mai bine mă simt în editorial. Când scriu alte genuri, cum ar fi cronici de meci, rezultă tot un fel de editoriale. Nu mai am energie pentru anchete și investigații. N-am căzut pe spate la „Toți oamenii președintelui”. Mi se părea că băieții interpretați de Nick Nolte și Dustin Hoffman primesc „servite” de sus.

„Bă, mânca-v-aș gura, aveți serviciu în centrul Bucureștiului, salariu-n valută, ce tot vreți atâtea lovele?!”. Recunoașteți autorul?

Te-ai „transferat” de la Fotbal Plus la Sportul românesc în 1992… Cum era „patronul” Dumitru Dragomir? Se băga peste redacție să impună sau să interzică articole despre anumite personaje din fotbal?

– Nea Mitică atunci ni se părea cam… zgârcit. Zicea: „Bă, mânca-v-aș gura, aveți serviciu în centrul Bucureștiului, salariu-n valută, ce tot vreți atâtea lovele?!”. Judecam greșit atunci. Avea dreptate, noi eram tineri, talentați, nu puteam cere salarii ca Ovidiu Ioanițoaia, Geo Raețchi, Mișu Ciucă sau alți consacrați. Apoi am devenit consacrați și noi. Dar nu mai eram la nea Mitică…

„Cel mai bine mă simt în fața colii albe sau a ecranului de laptop care trebuie umplut”

Presă scrisă… ce a mai rămas din ea… presă online sau emisiuni TV? Le-ai făcut pe toate, care îți place cel mai mult?

– Cel mai bine mă simt în fața colii albe sau a ecranului de laptop, alb și el, care trebuie umplut. Mă consider în continuare jurnalist de presă scrisă. La TV vorbesc prea mult… așa zice lumea rea… ????

Ai un podcast… Unde, când, cum?

– De la începutul lui 2024. Se numește Doppietta, acum fac cuplu cu Florin Caramavrov, după ce începusem cu Gabi Morariu.

E mai bine să conduci o emisiune TV sau să fii invitat?

– Indiscutabil mă prinde mai bine ipostaza de invitat. Mă mișc mai liber…

Care a fost cel mai… delicat moment din fața camerei de filmat? Evident live…

– Comentam live la Gsptv un meci de Cupă al lui Dinamo și pe teren a intrat un african, Awoa Zoa. Am crezut că sunt spiritual zicându-i Awoa Zoo. Erau alte vremuri, astăzi m-ar fi executat CNA-ul.

Dar cel mai vesel?

– În aceleași vremuri, tot la un meci al lui Dinamo. Venise Julio Cesar Correa, jucător mare de tot prin Primera Division, fundaș central. Dar era prăbușit rău, abia putea să  meargă. După ce a picat în popou i-am spus live „Corea de Nord”.

Cu cine ți-ai dori să faci un interviu? Fără să punem bariera „dacă se poate”… Ipotetic… Din toată lumea…

– Cu Rodica Ojog Brașoveanu, scriitoarea mea preferată. Îmi pare rău că n-am reușit s-o cunosc personal, a murit în 2002.

Topurile lui Buzărin. Sufletul lui Buzărin

Care este pentru tine TOP 3 cei mai buni fotbaliști din lume, all time și acum?

– All time: Puskas, Maradona, Pele. Acum: Vinicius, Bellingham și încă Modric. După mine, Messi și CR7 nu ne mai sunt contemporani. Au dominat fotbalul vreo 15 ani, dar acum s-au cam tras la umbră.

Și de la noi? Din istorie și din prezent…

– Sorin Cârțu, Ilie Balaci, Ion Oblemenco. Pe ei i-am iubit. Când iubești pe cineva, e greu să spui de ce. Printre preferații ne-olteni, Cornel Dinu, Loți Bölöni, Gicu Dobrin, Gică Hagi. Plus Fane Petcu și Romică Gabor, două talente imense.

Dar antrenori?

– Acum Gian Piero Gasperini. Și Carlo Ancelotti. Din vechime Ștefan Kovacs și Valentin Stănescu. Ultimul, un mare coseur. La spunea jucătorilor „Băieți, mergeți la gagici, dar să nu vă îndrăgostiți. Dragostea e mai rea ca… treaba mare. De aia mai poți să te ții, de dragoste nu!”.

Amintiri „iuți” din Coreea de Sud, de la CM 2002

În câte țări străine de soare pline ai fost în interes de serviciu?

– Grație meseriei, am umblat mult prin lume, zeci de țări, nu le-am numărat. Când pleci la un meci al naționalei sau de cupe europene, adică două-trei zile, practic nu vezi nimic din lumea de-acolo. Aeroport, hotel, antrenament, meci, transmisie. Trebuie să stai mai mult ca să simți locul. Așa s-a întâmplat în 2002, când am fost la CM din Coreea de Sud și Japonia. Am stat 37 de zile la Seul, acolo l-am cunoscut mai bine pe Cristi Coste. Eu eram trimis de ProSport, el de Gazetă. O deplasare cu de toate, într-o lume necunoscută, o țară în care parcă mirosea întruna a pește prăjit și a usturoi. Am fost la granița cu Coreea de Nord, am cunoscut viața asiatică, am băut rachiu de orez, mi-am pus stomacul în primejdie, toate erau atât de iuți încât în ultima săptămână am trecut la fast-food-urile americănești, pe care în restul vieții le-am evitat cu mare atenție. Cea mai frapantă amintire este aceea că localnicii venerau zeul… dezvoltării tehnologice! Nu glumesc, îi ridicaseră și temple!

Weekend-ul perfect: „Puțină grădină, o bere, un grătar, nevastă, copii, câine, trening lejer”

Cum se împacă soția, fetele cu absențele tale în week-end… cu fostele tale plecări pe la meciuri, când erai mai… tânăr… 

– Nevasta mi-e alături de peste 30 de ani. S-a obișnuit cu programul meu, rar ciupim trei, patru zile să plecăm pe undeva. Ea consideră că pe lângă faptul că muncesc destul de mult, mai am o calitate. Plimb câinele, pe Bella, de opt ani încoace. Fetele, 22 și 20 de ani, și-au cam luat zborul. Când erau mici, le-am dus pe stadioane. Acum au alte preocupări. Au fost cuminți, au crescut bine, dar meritele sunt mai ales ale mamei lor.

Cum ar arată acum week-end-ul perfect pentru tine?

– Puțină grădină… nu râde… am 100 mp de care nu prea am timp să mă ocup… o bere, un grătar, nevastă, copii, câine, trening lejer. Dacă ar rămâne un ceas-două pentru citit, ar fi perfect.

Ce-ai fi fost dacă nu erai jurnalist? Ce altă meserie ți-ar fi plăcut?

– Greu de spus. Șofer, probabil. Îmi place să conduc. Sau poate scriitor de romane. Povestitor. Dar e greu de trăit din asta.

Cine ți-ar fi plăcut să fii dacă nu erai Alin Buzărin?

– Tot eu.

• „Talentul trebuie educat. Și acum, noaptea… mă culc după ora 3 întotdeauna… citesc măcar 30 de pagini de literatură. În meseria asta nu poți doar să scoți, trebuie să și pui la loc”

• „Fără dubii FCSB este Steaua. Asta fără să fiu fan Gigi Becali, ba dimpotrivă. Continuitate la nivel ridicat”

• „N-am niciun chef de pensie. Voi munci cât voi putea și cât voi fi solicitat. În momentul în care ieși din activitate, practic începi să… nu mai fii!”