Andrei Rațiu, ratare incredibilă dintr-o poziție ideală în Vallecano – Barcelona 1-1! „Sonic” a urlat de furie. Ce notă a primit. Video
Andrei Rațiu a fost autorul unei ocazii imense în prima repriză a meciului Vallecano - Barcelona. Fundașul român a țipat de furie chiar pe teren. Cât s-a terminat partida
Andrei Rațiu a fost trimis titular în flancul drept al apărării în Vallecano – Barcelona, meci în cadrul etapei a 3-a din La Liga. Internaționalul român a avut parte de o primă repriză modestă, însă a ieșit la rampă în minutul 13.
Andrei Rațiu, ocazie imensă de gol în Vallecano – Barcelona
Andrei Rațiu a fost la un pas de a deschide scorul în Vallecano – Barcelona. În minutul 13 al meciului, „Sonic” a apărut excelent în fața porții pentru a transforma în gol pasa venită de la Alvaro Garcia.
Doar că Andrei Rațiu a avut o execuție extrem de modestă. Dintr-o poziție ideală, jucătorul convocat de Mircea Lucescu la naționala României pentru acțiunea din luna septembrie a trimis direct în portarul Barcelonei, Joan Garcia.
După ce faza s-a încheiat, iar catalanii au eliminat pericolul, Andrei Rațiu a urlat de furie. După prima repriză, Andrei Rațiu a primit nota 5,4 una dintre cele mai mici din echipa gazdă. Vezi video aici.
Vallecano, remiză cu Barcelona
În cele din urmă, Vallecano a reușit să smulgă un punct cu Barcelona. Fran Perez a înscris în minutul 67, după ce Lamine Yamal a deschis scorul din penalty, chiar înainte de pauză. Andrei Rațiu a fost notat cu 6,4 de specialiștii de la SofaScore.
Vallecano ocupă locul 10 în clasament, cu 4 puncte după 3 etape. De cealaltă parte, Barcelona se află pe poziția a 4-a, cu 7 puncte în 3 meciuri. În etapa viitoare, Vallecano o înfruntă pe Osasuna.
Lamine Yamal a deschis scorul dintr-un penalty controversat
Din cauza unor probleme tehnice, Mateo Busquets, centralul meciului Vallecano – Barcelona, a anunțat că duelul va începe fără VAR. În minutul 12, arbitrul a făcut un gest spre bănci că duelul va continua sub asistența VAR.
Doar că în momentul în care a avut nevoie de VAR, „centralul” nu a putut urmări reluările la marginea terenului. Lamine Yamal a înscris dintr-un penalty, după o cădere ușoară în careu. VAR-ul nu a intervenit, iar decizia din teren s-a păstrat. Ulterior, puștiul-minune al Barcelonei a marcat.
Care este reacția ta?