După ce și-a anunțat retragerea din tenis, Sorana Cîrstea vine cu o nouă veste: ”Abia aștept”

Sorana Cîrstea a anunțat recent că se va retrage din tenis, iar anul competițional 2026 va fi ultimul din cariera sa. Până atunci însă, sportiva mai are câteva planuri.

Dec 21, 2025 - 09:30
 0  0
După ce și-a anunțat retragerea din tenis, Sorana Cîrstea vine cu o nouă veste: ”Abia aștept”

Chiar dacă Sorana Cîrstea se pregătește de retragere, sportiva mai are un an întreg în care se poate ”distra” pe teren. De altfel chiar ea a dezvăluit că sunt unele competiții pe care le așteaptă cu mare drag.

Sorana Cîrstea va participa la Transylvania Open 2026

Sorana Cîrstea are 35 de ani și ocupă locul 43 în clasamentul WTA. Și iată că după 20 de ani de carieră în tenis, sportiva a decis ca anul 2026 să fie ultimul pentru ea pe teren.

Până acum, sportiva a confirmat că va participa la Australian Open în 2026. Iată însă că Sorana Cîrstea are în plan să bifeze și unul dintre cele mai importante turnee din România și anume Transylvania Open 2026.

Într-o postare pe contul personal de socializare, sportiva a anunțat că va fi prezentă în cadrul competiției. Totodată, ea a mai adăugat că așteaptă cu nerăbdare să revină în forță pe teren.

„Sunt extrem de încântată să anunț că, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie, voi participa la Transylvania Open în Arena BT. Experiența de anul trecut și modul în care am fost primită m-au făcut să îmi doresc să mai continui. Abia aștept să revin pe teren la Cluj! Sper să ne vedem acolo. Vă pup!”, a transmis Sorana Cîrstea, pe rețelele sociale.

Când are loc Transylvania Open 2026

Menționăm faptul că  Transylvania Open 2026 se va desfășura în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026 la Cluj. Chiar și așa, anul 2026 va debuta în forță cu turneul Australian Open, primul Grand Slam din calendarul WTA.

Competiția are loc mai devreme, mai exact între 18 ianuarie – 1 februarie 2026. Iar până acum, organizatorii turneului au anunțat deja lista sportivelor care nu vor trebui să joace tururi de calificare.

România va avea trei reprezentante la Melbourne la începutul anului viitor. Este vorba despre Jaqueline Cristian (27 de ani, 39 WTA), Sorana Cîrstea (35 de ani, 43 WTA) și Gabriela Ruse (28 de ani, 88 WTA).

Amintim faptul că pentru Sorana Cîrstea aceasta va fi a 18-a prezență la Melbourne, dar și ultima, având în vedere că în 2026 se va retrage. Iar fanii sportivei așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea ei pe teren.

Sorana Cîrstea, despre cariera sa din tenis

De menționat e faptul că după ce și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, sportiva a vorbit și despre întreaga sa carieră. Sorana Cîrstea a recunoscut că iubește tenisul și că practică acest sport doar pentru ea.

Totodată, aceasta a mai dezvăluit că va profita la maxim de anul care urmează. E conștientă că au existat perioade cu eșecuri, dar și cu reușite. Chiar și așa, tenisul a fost întotdeauna alegerea ei.

„Am învățat să iubesc tenisul și fac asta pentru mine. Nu fac asta pentru nimeni altcineva, nu o fac pentru părinții mei, pentru antrenori sau pentru oricine altcineva. E alegerea mea. E cariera mea, așa că voi încerca să profit la maximum.

Desigur, cu multe suișuri și coborâșuri, a fost un rollercoaster. Am avut un agent care mi-a spus la începutul carierei mele: «Sorana, cu cât încerci să stai cât mai mult pe aceeași linie cu victoriile și eșecurile, va fi mai bine pentru tine». N-am înțeles asta prea bine atunci, dar avea dreptate. Am început să fac lucruri în afara terenului”, a explicat Sorana Cîrstea, în podcastul Tennis Insider Club.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow