Antrenorul lui Paksi, avertisment pentru Dan Petrescu în Europa League. Cum vede „dubla” CFR Cluj – Lugano

CFR Cluj s-a calificat în turul 2 preliminar al Europa League, dar antrenorul lui Paksi consideră că ardelenii au șanse minime să meargă mai departe.

Jul 18, 2025 - 00:30
 0  0
Antrenorul lui Paksi, avertisment pentru Dan Petrescu în Europa League. Cum vede „dubla” CFR Cluj – Lugano

Antrenorul lui Paksi a recunoscut că fotbalul din România este peste cel din Ungaria, după ce formația sa a fost învinsă categoric de CFR Cluj, scor 3-0, în manșa secundă a turului 1 preliminar al Europe League.

Prima reacție a antrenorului lui Paksi după înfrângerea cu CFR Cluj

La scurt timp după încheierea meciului din Gruia, tehnicianul Gyorgy Bognar a precizat că CFR Cluj va avea o misiune dificilă în fața lui Lugano și crede că formația elvețiană este favorită la calificare.

”Aș vrea să felicit echipa adversă. Au jucat mai bine decât noi. Au fost o echipă mai puternică. Noi am avut momente când am împins jocul un pic mai tare și am primit și un penalty. Atunci am fi putut să întoarcem jocul.

Dar, per ansamblu, CFR Cluj a fost o echipă mai puternică și mai bună. Eu cred că este un pic de diferență (n.r. – între fotbalul din Ungaria și cel din România), mai ales în meciul de astăzi, unde am constatat acest lucru!

Noi chiar suntem o echipă maghiară, dar chiar dacă Clujul nu este o echipă românească, este o echipă internațională. Eu cred că echipa din Elveția (n.r. – Lugano) are mai mari șanse, dar îi doresc succes CFR-ului!”, a declarat antrenorul lui Paksi, la Digi Sport.

Câți bani și-a asigurat CFR Cluj

În turul 2 preliminar al Europa League, CFR Cluj va întâlni echipa Lugano. Partida va avea loc joi, 24 iulie, în Elveția, returul fiind programat o săptămână mai târziu, în 31 iulie, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.

În urma acestei calificări, formația patronată de Neluțu Varga a ajuns la un bonus de 350.000 de euro de la UEFA. Jumătate din această sumă este pentru pentru prezența în turul 1 preliminar al competiției, iar cealaltă jumătate pentru accederea în turul 2.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow