AS Roma s-a înțeles cu noul antrenor! Contract pe trei ani pentru tehnicianul care a câștigat Europa League

Fabrizio Romano a făcut anunțul! Oficialii de la AS Roma s-au înțeles cu un antrenor de top. A câștigat recent trofeul Europa League.

May 31, 2025 - 00:30
 0  1
AS Roma s-a înțeles cu noul antrenor! Contract pe trei ani pentru tehnicianul care a câștigat Europa League

Lovitură dată de AS Roma! Echipa din capitala Italiei s-a înțeles cu un nou antrenor. Claudio Ranieri s-a retras oficial din activitate, iar postul său va fi preluat de Gian Piero Gasperini, tehnicianul care a transformat Atalanta într-o forță a Europei.

AS Roma are un nou antrenor! Anunțul lui Fabrizio Romano

De ani buni, AS Roma a rămas mult în spatele giganților din Serie A: Juventus, Inter, AC Milan sau Napoli. Formația de pe Olimpico a făcut, totuși, un sezon bun în această ediție și a prins un loc în Europa League.

Totuși, Claudio Ranieri pleacă de pe Olimpico. El se retrage din antrenorat. Ajuns la 73 de ani, el a decis că a venit vremea să spună „stop”, după o carieră absolut fabuloasă, cu trofee câștigate în Italia, Anglia, Franța sau Spania.

Postul său va fi preluat de un alt nume mare al fotbalului din Italia. Conform celebrului jurnalist Fabrizio Romano, oficialii celor de la AS Roma au ajuns la un acord cu Gian Piero Gasperini, tehnicianul care, în ultimii 9 ani, a stat pe banca celor de la Atalanta.

Gasperini a scris istorie la Atalanta

Gian Piero Gasperini este antrenorul care a transformat Atalanta dintr-o echipă de mijlocul clasamentului într-o forță recunoscută în fotbalul italian și european. Numit în funcție în iunie 2016, Gasperini a implementat un stil de joc ofensiv. A revoluționat, într-o oarecare măsură, fotbalul, cu sistemul de joc 3-4-2-1.

Sub conducerea sa, Atalanta a atins performanțe istorice: calificări constante în UEFA Champions League, o semifinală în sezonul 2019/2020 și, cel mai important, câștigarea UEFA Europa League în 2024, după o victorie clară, 3-0, împotriva lui Bayer Leverkusen.

Totuși, în februarie 2025, Gasperini a anunțat că nu intenționează să-și prelungească contractul cu Atalanta. Oficialii celor de la AS Roma s-au mișcat rapid și l-au convins să semneze un contract.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow