Bernadette Szocs a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de tenis de masă de la Doha! Performanță uriașă pentru sportiva din România
Bernadette Szocs a reușit o nouă performanță extraordinară și și-a asigurat o medalie la Campionatul Mondial de tenis de masă.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/bernadette-szocs-medalie-campionatul-mondial.jpg?#)
România este reprezentată de 8 sportivi la întrecerea de la Doha, dar fără doar și poate că Bernadette Szocs este cel mai important nume. Iar sportiva este sigură că se va întoarce cu o medalie de la Campionatul Mondial.
UPDATE: Bernadette Szocs, argint la Campionatul Mondial de tenis de masă de la Doha
Bernadette Szocs și coechipiera sa, Sofia Polcanova, au câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de tenis de masă de la Doha! Perechea româno-austriacă a făcut un turneu de excepție, dar a cedat în ultimul act în fața echipei formate din Manyu Wang și Man Kuai.
Chinezoaicele și-au adjudecat victoria fără mari emoții, în trei seturi: 6-11, 6-11, 5-11. Perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova a început bine meciul și a pus presiune, însă asiaticele au demonstrat încă o dată că formează cea mai bună echipă din lume.
Totuși, pentru Bernadette Szocs și colega sa, performanța este una uriașă. În drumul spre finală, cele două au învins următoarele perechi:
- Mubanga Kunda / Latifa Nalavwe (Zambia)
- Clio Bárcenas / Arantxa Cossio Aceves (Mexic)
- Hana Matelová / Barbora Balážová (Cehia / Slovacia)
- Sabine Winter / Yuan Wan (Germania)
- Yubin Shin / Hanna Ryu (Coreea de Sud)
Medalie asigurată pentru Bernadette Szocs la Campionatul Mondial
Sportiva noastră are asigurată o medalie în proba de dublu feminin, acolo unde face pereche cu Sofia Polcanova din Austria. Favorite 10 la Mondialul de la Doha, cele două au cucerit argintul la Europenele din toamnă.
Szocs și Polcanova s-a calificat în semifinale după ce au învins cuplul german format din Sabine Winter și Yuan Wan, scor 3-1 (11-7, 11-8, 4-11, 12-10). În penultimul act, ele le vor întâlni pe sud-coreencele Shin Yubin și Ryu Hanna, cap de serie numărul 7.
Din păcate, perechea Adina Diaconu/Maria Xiao (România/Spania) a pierdut în sferturile de finală în fața cuplului chinez Manyu Wang/Man Kuai, cap de serie numărul 2, scor 0-3 (7-11, 9-11, 6-11). Chinezoaicele vor juca în semifinale cu favoritele 4, Miwa Harimoto și Miyuu Kihara din Japonia.
Ovidiu Ionescu, la câteva puncte de o medalie la Mondiale
În proba de simplu feminin, Bernadette Szocs, cap de serie numărul 11, a fost sportiva din țara noastră care a ajuns cel mai departe, dar s-a oprit în optimile de finală. Ea a fost învinsă de chinezoaica Manyu Wang, favorită 2, scor 0-4 (6-11, 10-12, 5-11, 6-11).
În proba de dublu masculin, perechea Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles (România/Spania) a fost la un pas de o mare surpriză și calificarea în semifinale care ar fi însemnat asigurarea medaliei de bronz.
Vicecampioni mondiali în 2019, cei doi au cedat extrem de greu meciul din sferturile de finală cu francezii Florian Bourrassaud şi Esteban Dorr, favoriți 5, scor scor 2-3 (11-8, 7-11, 11-4, 11-13, 6-11).
Care este reacția ta?






