Bogdan Baratky, editorial dur după Rapid – CFR Cluj 1-4, meciul de retragere al lui Cristi Săpunaru: „Sezonul e un eșec, jocul e un eșec, totul e un eșec”

După un meci în care, vorba aia, au dat și ei cât au avut, am luat și noi cât am putut, Rapidul a oferit microbiștilor de pretutindeni un rezumat al sezonului. Un serial de 38 de episoade, aflat la al treilea sezon, condensat în 90 de minute. Pentru că da, stimați telespectatori și radioascultători, așa arată ceea ce într-un moment de exaltare cineva a numit (complet neinspirat, daca mă întrebați pe mine) „Proiectul Rapid”. Proiect ajuns, după 3 ani intenși, la maturitate.

Dar în ce sens maturitate…în sensul că, așa cum încerc să-mi conving colegii de tribună (se scrie tribună, se citește suferință atroce), daca băieții se prezintă măcar 11 la ora meciului, îmbrăcați toți la fel, cu legitimațiile vizate la zi, iar portarul are mănuși în mâini (în mod ideal cu 5 degete), se cheamă că ce a fost mai greu a trecut. Pentru că din punctul ăla orice se poate întâmpla. De exemplu, poți chiar să câștigi tactic un meci după ce portarul scapă mingea din mâini printre picioare. Nu se știe că pământu’, mingea e rotundă, la fotbal e posibil orice. Important e să fii acolo, pregătit să profiți de șansă atunci când apare.

Forța regională

Partea mișto e că nu e vorba doar despre fotbal; eșecul e complet, plenar și acoperă toate planurile. În trei ani totul a devenit atât de vicios, de contaminat cu energii negative, încât redresarea e improbabilă, cu nuanțe de imposibil. Nu știu cum se vede de la nasul biroului, dar de la înălțimea tribunei reparația pare o utopie. Totul trebuie nivelat cu buldozerele și reconstruit din temelii. De preferat cu arhitecți și constructori profesioniști. Până atunci, proiectul forței regionale pare ușor împotmolit în realitatea locurilor 5-6, cu perspective palpabile de Sepsi sau FCU.

Așa am ajuns să-l retragem pe Săpunaru după un scenariu scris parcă de cel mai mare dușman al Rapidului. Daca cineva își imaginează după seara asta că motorul gripat mai poate fi cârpit cu sârmă și ciocane de tâmplari care se pretind mecanici auto, totul e pierdut.

Planul era simplu. Ce naiba, sâmbătă îi ieșise lui Dinamo, iar ei sunt în insolvență, nu o ard opulent ca noi. Nimic complicat așadar. Începe meciul, jucăm nițel, înlocuim personajul principal în minutul scris pe tricou. Sâmbătă pe Arena Națională s-a reușit în minutul 23, noi aveam chiar 60 de secunde mai puțin de așteptat.

Când e să ai ghinion, găsești cuie…oriunde

Zis și făcut! Doar că luăm gol în minutul 11 din degajarea portarului. Vă dați seama ce ghinion pe capul nostru…că doar pregătisem la antrenamente toată săptămâna astfel de faze… Serios, nu mint, nu exagerez, nu inventez. Popa degajează din propriul careu și din degajarea asta Păun scapă singur și marchează. Dar asta nu e tot. Ignat încearcă să-l țină pe Păun de tricou, și se alege din mișcarea asta cu umărul luxat. Da, știu, sună incredibil, dar…asta voiam să zic cu energiile. Karma, gen. Iese Ignat, Pașcanu e accidentat…Cristi, mai rămâi nițel, ok? Că nu puteai să joci și tu cu 2…sau cu 8…

Pe scurt, până la pauza mai luăm două, golul 3 fiind marcat de Deac din pasa lui Camora, adică doi colegi de generație cu Cristi (toți 3 veterani ai războiului de independență, camarazi cu Peneș Curcanul), pentru că CFR venise cu echipa de old boys la meciul de retragere al Căpitanului. Cum se face la astfel de evenimente când te invită oamenii și nu vrei să le strici voia bună. Și uite-așa, până să realizăm pe ce lume suntem și ce avem de gând cu viețile noastre, dar mai ales până să-l înlocuim pe Cristi, era 3-0 pe Giulești. Pentru oaspeți, desigur.

Am făcut țăndări până și simbolistica

În fine, reușim să-l scoatem pe Căpitan de sub focul inamicului abia în minutul 47. Tot răul spre bine; poate realizează cineva de prin club (îmi prezint scuze, nu reușesc să găsesc un alt termen) că e nevoie totuși de un meci de retragere corect și corespunzător pentru Săpunaru Vorba aia, ne-am descurcat noi să explicam sezonul centenar 2.0, o scoatem la capăt și cu asta. Gen asta a fost ultimul meci oficial, acum organizam un meci de retragere corect. Ceva frumos, cum se face. Îl și monetizăm, fără discuție, monetizare umanum est!

„Cum ai caracteriza într-un singur cuvânt…?”. Știți genul ăla de întrebări, nu? Răspuns final și corect: eșec. Și nu e vorba de un meci. Nu. Nici măcar de playoff. Că știți cum e, e al treilea, a intervenit obișnuința, iar locul 6 nu ni-l ia nimeni. E vorba de TOT. Sezonul e un eșec, jocul e un eșec, Șumudică e un eșec, totul e un eșec.

După un sezon dezamăgitor (că să vedeți că stăpânesc și eufemismele), Giuleștiul se umple luni seară pentru Săpunaru, dar e 0-3 la pauză și 0-4 în minutul 70 după o prestație cu accente comice. În apărarea jucătorilor trebuie spus însă că duelul sportiv nu a fost unul fair play. În sensul că clujenii aveau apucături evidente de echipă antrenată, cu fotbaliști profesioniști în componență, ceea ce nu e corect, pentru că nu așa ne-a fost vorba de la-nceput.

Săpunaru, fotbalist de rasă, ultimul mare simbol al Rapidului în activitate s-a retras la finalul meciului, dar fiți atenți aici poveste… Te-ai fi așteptat că în iarbă să coboare niscai oficiali…să ofere o plachetă, un buchet de flori, un carton cu prăjituri…un pix inscripționat…dar tu președinte nu (mai) ai, nimeni nu asociază numele cu figura directorului executiv, iar alți oficiali nu prea se simt în largul lor să coboare în iarba Giuleștiului într-un astfel de context. De înțeles, nimic de zis, dar uite cum Căpitanul se retrage la final de carieră având alături din partea clubului doar colegii și un crainic cu alură de copil care chiar părea sincer entuziasmat la golul de 1-4.

Trauma

Ca de obicei, publicul salvează seara. Camora și Deac sunt și ei ovaționați (în locul lor m-aș retrage în seara asta; greu să mai prinzi un meci de retragere mai mișto), Căpitanul e emoționat, urcă în peluză, își îmbrățișează soția și fiica, se cânta, se scandează. Seara se termină cu un „C-așa sunt eu rapidist, niciodată nu sunt trist”, cântat cu patos de noi și cu lacrimi în ochi de Cristi. Foarte potrivita cântarea, pentru că sigur nu tristețe simțim. E o combinație de durere și deznădejde. Pentru că tocmai ne-am luat la revedere de la ultimile urme de ADN rapidist, iar perspectiva unei noi ferestre de transferuri și a unui nou sezon competițional ne înfioară. Ca atunci când retrăiești o experiență traumatizantă.

Până la sezonul următor, mai avem încă un hop de trecut. Mergem la U fară Pașcanu și Ignat (accidentați), iar Kait e suspendat. Căpitane, sigur te-ai retras?