Cele cinci lucruri care te pot ajuta să eviți moartea prematură. Avertismentul unui medic cardiolog

Acestea sunt cele cinci lucruri pe care trebuie să le faci pentru a evita o moarte prematură. Un medic cardiolog a lansat un avertisment important.

May 20, 2025 - 12:30
 0  1
Cele cinci lucruri care te pot ajuta să eviți moartea prematură. Avertismentul unui medic cardiolog

Pentru a evita moartea prematură, există cinci lucruri pe care le-ai putea face, după cum a precizat un medic cardiolog. Menținerea sănătății inimii este de mare ajutor dacă îți dorești o viață lungă.

Un cardiolog a spus care sunt cele cinci lucruri care te pot ajuta să eviți moartea prematură

Specialistul a ținut să precizeze că “nu este vorba doar despre sport și salate”. Medicul Dmitry Yaranov, din Memphis, a precizat, într-o postare de pe pagina sa de Instagram, că somnul, stresul, poluarea, alimentația și sănătatea orală au un rol important în menținerea sănătății inimii.

“După ce am tratat mii de pacienți cu insuficiență cardiacă, acestea sunt lucrurile pe care mi-aș fi dorit ca mai mulți oameni să le știe înainte să fie prea târziu”, a spus acesta în clipul video postat.

Somnul este foarte important pentru un stil de viață sănătos. Dacă nu dormi suficient, va crește riscul de insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral sau chiar moarte subită.

“Sănătatea cardiovasculară nu ține doar de exerciții fizice și salate. E vorba de somn, stres, aer, acces la alimente sănătoase și chiar de intestinul tău”, a precizat medicul cardiolog, notează ziare.com.

De obicei, tensiunea arterială scade în timpul somnului. Dacă somnul este, însă, de proastă calitate, procesul este perturbat și se poate ajunge la hipertensiune persistență, care are legătură cu apariția afecțiunilor cardiace, după cum arată Fundația Britanică a Inimii.

Mai mult, expunerea zilnică la aerul poluat, “respirând gaze de eșapament zi de zi”, vine cu riscuri pentru sănătatea inimii. Se poate ajunge la întărirea arterelor și acumularea de placă, precum și reducerea fluxului sanguin și riscul mai crescut de a face un atac de cord. T

Medicul a mai spus că și stresul constant poate afecta serios sănătatea inimii. Acesta poate cauza creșterea nivelului de cortizol, principalul hormon al stresului. În exces, acesta poate declanșa hipertensiune și inflamații, iar vasele de sânge vor fi afectate.

Avertismentul medicilor privind bolile de inimă

Nici sănătatea orală nu trebuie neglijată. Din cauza îngrijirii dentare precare, se poate ajunge la afecțiuni gingivale. Inflamația asociată acestor afecțiuni poate crește riscul de a face infarct.

Totodată, sănătatea intestinului nu ar trebui ignorată. Microbiomul intestinal are un rol la reglarea tensiunii arteriale, dar și a nivelului de colesterol. Este necesar consumul de alimente sănătoase, care ajută la menținerea sănătății cardiovasculare.

Medicul a avertizat că, din cauza traiului unde accesul la alimente sănătoase este redus, pot apărea, în timp afecțiuni cardiovasculare.

Specialiștii au constatat că tot mai multe persoane tinere ajung să fie afectate de bolile de inimă. În ultimii peste zece ani, decesele premature cauzate de aceste afecțiuni au ajuns la cel mai înalt nivel.

Progresele care au fost obținute în ultimele șase decenii au fost anulate de obezitate, diabet și hipertensiune nediagnosticată. Lupta împotriva insuficienței cardiace pare să fie în stagnare, după cum arată datele analizate de Fundația Britanică a Inimii, conform Daily Mail.

Boala cardiacă a provocat moartea a 80 din fiecare 100.000 de persoane în Anglia, potrivit celor mai recente cifre pentru 2022. Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în 2011, atunci când rata era de 83. Pentru al treilea an la rând, numărul deceselor provocate de boli cardiovasculare, în rândul persoanelor sub 75 de ani, este în creștere.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow