Campionatul Mondial al Cluburilor poate fi văzut gratis în România! Cum este posibil și cine oferă această facilitate

Campionatul Mondial al Cluburilor se desfășoară în perioada 15 iunie - 13 iulie 2025, iar toate meciurile pot fi văzute gratuit pe teritoriul României.

Jun 15, 2025 - 11:00
 0  0
Campionatul Mondial al Cluburilor poate fi văzut gratis în România! Cum este posibil și cine oferă această facilitate

Campionatul Mondial al Cluburilor aliniază 32 de echipe de top din întreaga lume, iar competiția este găzduită în Statele Unite ale Americii. 12 echipe sunt din Europa, 6 din America de Sud, 4 din America de Nord și Centrală, tot câte 4 din Asia și Africa, una din Oceania, iar ultimul loc eligibil este rezervat țării gazdă.

Platforma de streaming DAZN le permite fanilor să vadă gratis meciurile de la Campionatul Mondial al Cluburilor

Campionatul Mondial al Cluburilor este competiția care închide sezonul 2024/2025, iar 32 de echipe din întreaga lume participă la turneul cu premii totale de un miliard de dolari.

Partidele de la această competiție nu sunt transmise de nicio televiziune românească, dar acestea pot fi văzute contracost prin intermediul aplicației de streaming Voyo.ro.

Chiar și așa, celebra platformă DAZN vine cu o facilitate extraordinară pentru fanii fotbalului din întreaga lume, asta deși a plătit un miliard de dolari pentru drepturile de transmisie.

Concret, toate cele 63 de meciuri vor putea fi urmărite fără absolut niciun cost. Singurul lucru pe care utilizatorii trebuie să îl facă este să își creeze cont.

„Pentru FIFA a fost esențial să asigure transmisia pentru cât mai mulți fani ai fotbalului din întreaga lume. DAZN garantează că, din punct de vedere al transmisiei, Campionatul Mondial al Cluburilor va fi cel mai accesibil turneu de fotbal intercluburi din istorie”, a declarat președintele FIFA, Gianni Infantino, conform sport.aktuality.sk.

Cum arată componența grupelor la Campionatul Mondial al Cluburilor

  • Grupa A: Palmeiras (Brazilia), FC Porto (Portugalia), Al Ahly (Egipt), Inter Miami (SUA)
  • Grupa B: PSG (Franța), Atletico Madrid (Spania), Botafogo (Brazilia), Seattle Sounders (SUA)
  • Grupa C: Bayern (Germania), Auckland City (Noua Zeelandă), Boca Juniors (Argentina), Benfica (Portugalia)
  • Grupa D: Flamengo (Brazilia), Espérance de Tunis (Tunisia), Chelsea (Anglia), Los Angeles FC (SUA)
  • Grupa E: River Plate (Argentina), Urawa Red Diamonds (Japonia), Monterrey (Mexic), Inter Milano (Italia)
  • Grupa F: Brazil Fluminense (Brazilia), Borussia Dortmund (Germania), Ulsan HD (Coreea de Sud), Mamelodi Sundowns (Africa de Sud)
  • Grupa G: Manchester City (Anglia), Wydad AC (Maroc), Al Ain (Emiratele Arabe Unite), Juventus (Italia)
  • Grupa H: Real Madrid (Spania), Al-Hilal (Arabia Saudită), Pachuca (Mexic), Red Bull Salzburg (Austria)

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow