Când se întorc Bîrligea şi Alibec pe teren la FCSB: “Poate să revină abia în octombrie! Ce poți să faci?”

Gigi Becali a anunțat în direct la FANATIK SUPERLIGA când vor reveni pe teren Daniel Bîrligea și Denis Alibec. Care este situația lui Joyskim Dawa.

Jul 17, 2025 - 14:30
 0  0
Când se întorc Bîrligea şi Alibec pe teren la FCSB: “Poate să revină abia în octombrie! Ce poți să faci?”

FCSB va ataca returul cu Inter Club d’Escaldes fără cei mai importanți atacanți, Denis Alibec și Daniel Bîrligea fiind în continuare indisponibili. Patronul echipei, Gigi Becali, a anunțat când vor reveni cei doi pe teren.

Gigi Becali, anunț vizavi de revenirile lui Daniel Bîrligea și Denis Alibec

FCSB abordează următoarele meciuri fără atacanți, Daniel Bîrligea fiind în continuare indisponibil, iar Denis Alibec nu a trecut încă peste accidentarea suferită în primele minute ale Supercupei.

În direct la FANATIK SUPERLIGA, Gigi Becali a anunțat că Daniel Bîrligea va fi pe teren în două săptămâni, însă situația lui Denis Alibec este ceva mai complicată. Patronul de la FCSB susține că atacantul venit de la Farul va fi apt ori în 2-3 săptămâni, ori în octombrie, asta în funcție de cum rezolvă problema la menisc. Totodată, Joyskim Dawa va reveni în toamnă.

„Pe Bîrligea îl vom avea în turul 2 preliminar, cu Shkendija. O să prindă derby-ul cu Dinamo, din etapa a 4-a, pentru că o să joace și pe 30 iulie în Champions League. Pe 30 o să jucăm pe Arena Națională, ne-a anunțat primăria că pe 29 se pune gazonul, iar noi o să jucăm pe 30.

„Alibec revine ori în 2-3 săptămâni, ori în octombrie”

Nu pot să spui că ne poartă ghinion Ghencea, pentru că la mine nu e cu ghinioane, eu nu am mentalitate de zodii, de ghinioane. Asta la mine nu există! Nu este ghinion pe Ghencea, este obișnuința. Acolo, pe Arena Națională, ne considerăm noi acasă. 

Pe Ghencea nu ne mai simțim acasă, pentru că nu cunoaștem stadionul. Este o casă ostilă, având în vedere că cer 60.000 doar pentru închiriere… E ostilă! Nu are rost să comentăm lucrurile rele. Noi trebuie să comentăm numai lucrurile bune.

Dawa o să revină în toamnă, târziu! La Alibec depinde. Ori peste 2-3 săptămâni, ori în octombrie. Ce poți să faci? Are probleme cu meniscul. Noi trebuie să ne supunem la ceea ce se întâmplă”, a declarat Gigi Becali.

[fanatik-live vod=1 playerId=’dorRq8lU’ uuid=’kAcPiZz03wY’ title=’Gigi Becali, anunț vizavi de revenirile lui Daniel Bîrligea și Denis Alibec’ heading=’h3′]

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow