Cât costă o shaorma la Beach, Please! 2025. Petrecăreții plătesc pe plaja din Costinești și o taxă de confort
Cât costă o shaorma la Beach, Please!, ediția din 2025? Prețurile de la Costinești nu îi sperie pe petrecăreți. Avem lista.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/fara-titlu-1200-x-700-px-31-1.jpg?#)
Cât costă o shaorma la Beach, Please 2025? Festivalul a început în forță pe 9 iulie și ține până duminică, 13 iulie. Plaja din Costinești este, așadar, ”invadată” în aceste zile de zeci de mii de fani ai artiștilor anunțați să facă atmosferă la malul mării.
Cât costă o shaorma pe plaja de la Beach, Please! 2025
Având în vedere că vorbim despre un festival cu circuit închis, e evident că publicul nu are acces în perimetrul delimitat cu mâncare sau băutură luată din exterior. Așa că e firesc să ne întrebăm cât costă de exemplu, o shaorma, la Beach, Please!, unul din preparatele preferate ale românilor?
Aflăm asta chiar de pe pagina de TikTok a festivalului organizat de Selly (Andrei Șelaru). Pe plaja din Costinești, unde s-a construit o adevărată infrastructură și au fost aduși comercianți mai mult sau mai puțin cunoscuți, mai ales din zona de fast-food, o shaorma poate fi cumpărată cu 35 de lei. Prețul nu e cu mult diferit față de celelalte shaormerii din țară ori de pe restul litoralului românesc.
Vorbim despre produsul de proveniență turcă pus în vânzare de brandul „Shaormeria Băneasa”. Acum că am aflat cât costă o shaorma la Beach, Please!, trebuie să punctăm că petrecăreții plătesc și o taxă de 9 lei, indiferent de ce consumă în timpul festivalului, denumită taxă de confort.
Petrecăreții plătesc și o taxă de confort de 9 lei
Un tiktoker i-a scos ochii lui Selly în legătură cu bonul perceput, întrebând de ce i s-au luat 9 lei de pe card. Ei bine, taxa de confort nu este o noutate. Se ia în considerare mai ales în cazurile plăților online sau cu cardul bancar.
Această taxă este o sumă suplimentară pentru a acoperi facilități și condiții considerate superioare față de cel standard. Vom găsi această taxă de confort în special în zona serviciilor, la resorturile de lux, restaurante, cafenele, hoteluri sau, cum este în cazul Beach, Please!, la festivaluri.
Cât costă, în total, festivalul Beach, Please? Conform datelor raportate anul trecut de Selly, întreaga organizare, plus sau minus invitații chemați să facă show, costurile se ridică undeva la 13-14 milioane de euro. Dat fiind că anul ăsta s-a amenajat plaja din Costinești, creându-se un mic orășel dedicat exclusiv festivalului, am putea spune chiar „Orașul Beach, Please!”, n-ar fi exclus ca suma să ajungă până la 20 de milioane de euro.
Cine cântă anul ăsta la festival
Festivalul organizat de Selly strânge de la an la an tot mai mulți spectatori pe plaja din Costinești, care a redevenit stațiunea tineretului, așa cum era cunoscută pe vremuri. Spectacolele de la Beach, Please! au reușit să ia fața celuilalt festival care a avut loc pe litoral, Neversea, mutat anul ăsta din motive administrative pe Arena Națională din București.
Timp de cinci zile și cinci nopți, mai multe nume grele ale muzicii românești și internaționale sunt invitate să cânte în fața zecilor de mii de oameni. Dintre aceștia îi amintim pe A$ap Rocky, Young Thug, 6!X9NE, Lancey Foux, Cash Cobain, Rick Ross și Lil Tecca.
Trei scene sunt puse la dispoziția publicului, în funcție de genurile muzicale cântate de artiști: Main Stage (scena principală unde vin cei mai cunoscuți artiști), Essence Stage și Tram Stage.
Care este reacția ta?






