Cât costă un aparat de aer condiționat în 2025. Care este cel mai ieftin de pe piață
Suntem în plină caniculă, astfel că mulți români se întreabă cât costă un aparat de aer condiționat în 2025. Care e modelul cel mai ieftin de pe piață.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/cat-costa-aparat-aer-conditionat-2025-telecomanda.jpg?#)
Te-ai întrebat recent, odată cu încălzirea vremii și apariția caniculei, cât costă un aparat de aer condiționat în 2025? În cele ce urmează îți vom spune ce tarife sunt pe piață și, mai ales, cât cere un instalator pentru montarea acestui dispozitiv.
Cât costă să îți instalezi un aparat de aer condiționat în plină caniculă, în 2025. Care e cel mai ieftin model
Suntem doar la începutul verii, iar temperaturile urcă deja vertiginos spre 36 – 37 de grade Celsius. În aceste condiții caniculare, mai ales la bloc, aerul devine irespirabil. Soluția la îndemână este instalarea unui aparat de aer condiționat.
Nu cu mulți ani în urmă, AC-ul părea un lux pentru majoritatea oamenilor de rând. Ei bine, astăzi găsești opțiuni pentru aproape orice buget. E important momentul în care optezi către acest aparat.
Acum, în plină caniculă, cine vrea să își instaleze acum aparat de aer condiționat în casă sau în apartament trebuie să știe că va avea de a face cu tarife care pot exploda peste noapte. În plus, instalatorii sunt greu de găsit.
La ora actuală, cel mai ieftin aparat de aer condiționat în România se vinde cu 1.200 de lei. Dar mare atenție! Prețul final pentru un proprietar, cu tot cu montare, ajunge lejer la 2.000 de lei. O altă problemă este timpul.
Din cauza cererilor numeroase, meseriașii care instalează aparate de aer condiționat dau termen pentru montare trei săptămâni. ”În zilele noastre caniculare, sub nicio formă nu mai putem trăi făr aer condiţionat ştiu cât de solicitantă este această perioadă aşa că am făcut o programare mai din timp şi nu am aşteptat foarte mult”, spune un client, conform Observator News. Pe măsură ce zilele sufocante se intensifică, tariful pentru montarea aparatelor de aer condiționat va crește.
- 5.000 – 6.000 de lei pot costa modelele de lux de aer condiționat
Cum trebuie să ne alegem un aer condiționat
Specialiștii ne spun că puterea de răcire şi consumul de electricitate sunt cele mai importante criterii în alegerea unei instalaţii de aer condiționat. Un model din clasa A+++ poate consuma cu până la 50% mai puțină energie decât unul din clasa C sau D.
”De obicei, aerele condiţionate pornesc de la 9000 de btu, iar cele mai mari sunt de obicei de 24000 de btu. În principiu pentru 50 de m2 undeva între 12000 si 18000 de btu”, a explicat Alex, lucrător comercial, conform sursei citate.
Care este reacția ta?






