Ce a pățit o româncă după ce a ajuns în Bali. Vacanța s-a transformat într-un coșmar: “E un un jeg ordinar”
Pentru o româncă, vacanța în Bali s-a transformat într-un adevărat coșmar. Ce a pățit la scurt timp după ce a ajuns în paradisul tropical.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/turista-romanca-vacanta-bali.jpg?#)
Cum a arătat pentru o româncă vacanța din Bali. Promovat adesea ca un adevărat colț de Rai pe Pământ, românca nu a fost deloc convinsă de ceea ce a găsit acolo. Profund dezamăgită, a împărtășit cu următorii ei întreaga experiență.
O româncă a fost nevoită să își scurteze vacanța din Bali cu 2 săptămâni
Bali este un adevărat magnet pentru turiști. Persoanele care vor să aibă parte de o experiență unică, aleg de cele mai multe ori destinațiile exotice, iar Bali se numără printre preferințele lor.
Ani la rând, Bali a fost intens promovat, astfel că cine a ajuns acolo a avut așteptări ridicate. Totuși, se pare că imaginile din social media nu prea coincid cu realitatea, iar de asta s-a convins o turistă din România. Ajunsă în așa-zisul paradis tropical, a avut parte de o dezamăgire profundă.
Gilda a mers în Bali pentru a se deconecta de la rutină și pentru a avea parte de o experiență unică. Ei bine, totul s-a transformat într-un coșmar pentru ea, iar după ce s-a ”lovit” de realitate, a decis să își scurteze vacanța cu 2 săptămâni.
Turista a rămas fără cuvinte când a văzut jegul din Bali
Pe Facebook, Gilda a povestit totul. Românca a fost profund dezamăgită de ceea ce a găsit în Bali, încă de la aterizare. De departe, ceea ce i-a lăsat un gust amar a fost mizeria, descrisă de turistă ca fiind un ”jeg ordinar”.
”Ne scurtăm vacanța cu 2 săptămâni în Bali, pentru că nu este nici pe departe ce ne așteptam. Trebuia să stăm o lună și ne gândeam că n-o să mai vrem să plecăm acasă. Am stat 2 săptămâni și de-abia așteptăm să o întindem de aici. Nici nu știu cu ce să încep!
Cu jegul omniprezent, pe fiecare cm pătrat, pe absolut toate străzile, prin majoritatea curților, prin restaurante?! Cu urâțenia străzilor, cu cotețe și coșmelii puse unele peste altele, cu milioanele de scutere care huruie non stop, zi-noapte și de care trebuie să te ferești tot timpul?!”, a început turista să povestească.
Plajele din Bali, o adevărată dezamăgire pentru turista româncă
Potrivit româncei, nici peisajul de pe plajă nu a fost mai frumos. A avut parte de vizibilitate maxim 100 m, după care privirea i s-a oprit în clădiri, în cotețe, dar și în mizeria de pe plajă.
”Ești pe o insulă, dar nu vezi apă decât din anumite puncte. Privirea ta nu se duce mai mult de 50-100 de m. Se oprește în clădiri peste clădiri, peste cotețe. Plajele sunt de un jeg ordinar! Nu am văzut în viața mea o asemenea mizerie absolut niciunde.”
Lista dezamăgirilor a continuat și cu mâncarea. Potrivit Gildei, totul este gătit insalubru, astfel că ea a fost nevoită să cumpere ingrediente pentru a-și face singură mâncare. Atunci când a ajuns pe insulă și a încercat preparatele locale, turista s-a ales cu Bali belly, adică diaree și toxinfecție alimentară.
Înainte ca cineva să o critice pentru cuvintele deloc frumoase la adresa paradisului Bali, Gilda a precizat că a fost cazată într-un retreat care se dorea a fi idilic. Românca a povestit că s-a plictisit groaznic, deși a făcut masaje și a mai și lucrat.
Localnicii din Bali s-au învățat să îi fraierească pe turiști
Zgomotul infernal este un alt minus pe care l-a punctat turista. Potrivit româncei, se aud constant drujbe, scutere și incantații. Deși a vrut să descopere mai mult din Bali, condițiile nu i-au permis, după cum a povestit chiar ea.
”Se aud drujbe, scutere, incantații, mașini și manele. (…) În două săptămâni, nu cred că am făcut 1000 de pași, pentru că efectiv nu ai unde. Pe stradă te fugăresc scuterele, pe plajă te fugărește jegul, prin restaurante E. coli. Sunt câteva obiective de văzut, mergi cu mașina sau scuterul până acolo 3 ore, îți faci 2 poze.”
Într-un final, turista a punctat că totul este marketing care, din păcate, a prins în rândul turiștilor. Localnicii deja au învățat punctele slabe ale vizitatorilor și profită din plin de asta. Potrivit Gildei, cei din Bali fraieresc frecvent turiștii, iar corupția este la ea acasă.
”Oamenii de aici s-au specializat în a fraieri turiști, din ăsta trăiesc. Au un zâmbet fake în față și o căciuleală evidentă, iar pe la spate te rezolvă de n-ai idee. Sunt leneși, înceți, obișnuiți să facă 1 leu la umbră decât 3 lei la soare.”, a mai spus turista, pe Facebook.
Care este reacția ta?






