Ce câștigă, de fapt, magazinele care au sisteme SGR. Care este partea lor dacă tu primești 50 de bani pentru fiecare sticlă și PET returnate
Peste 1.06 miliarde de ambalaje au fost returnate, în 2025, prin magazine dotate cu sisteme SGR. Ce beneficii au comercianții
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/returo-sticle-magazine-sgr.jpg?#)
Peste 1,06 miliarde de ambalaje au fost returnate de la începutul acestui an de către consumatorii din România prin magazine care au sisteme SGR . Cât câștigă comercianții pentru fiecare sticlă și PET returnate?
Magazine dotate cu sisteme SGR. Ce beneficii au comercianții
Sistemul Garanție-Returnare (SGR) se bucură de succes în România, având în vedere că numai în luna martie au fost colectate circa 400 de milioane de ambalaje, conform unui raport al RetuRo, administratorul SGR.
Din suma de 50 de bani returnată clienților pentru fiecare sticlă sau PET, comercianții din România nu obțin un profit direct. Aceasta reprezintă garanția achitată inițial de fiecare cumpărător în momentul în care ia un astfel de produs.
Totuși, magazinele primesc un tarif de gestionare de la RetuRO pentru fiecare ambalaj preluat. Înainte de starul sistemului SGR, administratorul anunța că acest tarif de gestionare este diferit în funcție de metoda de colectare: între 0,0482 de lei pentru metal preluat manual și 0,2 lei pentru peturile mari preluate de RVM-uri, conform economica.net.
Pe lângă acest tarif de gestionare, menit acoperirii costurilor colectării ambalajelor, este important de menționat că magazinele care instalează automate de reciclare pot avea mai multe beneficii. În primul rând, comercianții pot atrage și fideliza clienții care aleg să returneze produsele cumpărate sub sigla SGR.
Metoda folosită de autoritățile locale dintr-o comună din România. Cum au convins oamenii să returneze ambalajele
De asemenea, având în vedere că antreprenorii sunt obligați din punct de vedere legal să colecteze corect deșeurile, prin implementarea sistemului SGR, magazinele fac un pas concret în privința respectării cerințelor referitoare la protecția mediului.
Există și localități din România unde autoritățile s-au implicat pentru a motiva oamenii să recicleze PET-urile. De exemplu, Primăria Ciortești din județul Iași a instalat două aparate speciale în acest sens.
Pentru a convinge cetățenii să returneze ambalajele, primăria a oferit vouchere în valoare de 1.000 de lei pentru 2000 de PET-uri, arată România TV. Cu voucherele obținute, locuitorii pot cumpăra alimente sau produse de uz casnic, însă numai din magazinele din comună înscrise în program.
Aparatele au fost închiriate cu 1.300 de euro pentru cinci ani. Investiția va fi acoperită pe parcurs prin respectiva taxă de gestiune de 20 de bani pentru fiecare PET colectat, mai precizează sursa citată.
Care este reacția ta?






