Ce salariu are un salvamar de pe litoralul românesc, în 2025. Sumele diferă în funcție de experiență și calificări

Ce salariu încasează un salvamar, în 2025. Sezonul estival este pe punctul de a începe, astfel că pe litoralul românesc deja se fac angajări.

May 22, 2025 - 19:00
 0  2
Ce salariu are un salvamar de pe litoralul românesc, în 2025. Sumele diferă în funcție de experiență și calificări

Câți bani câștigă un salvamar de pe litoral, în 2025. Munca nu este deloc una ușoară, însă salariul este pe măsura efortului depus.

Se caută salvamari pentru sezonul estival

Mult a fost, puțin a mai rămas până când românii vor lua cu asalt litoralul românesc. Sezonul estival se apropie cu pași repezi, iar pentru salvamarii aflați la datorie, asta înseamnă un singur lucru. Și anume, vigilență pe parcursul întregului sezon.

În stațiuni precum Eforie, Mamaia, Vama Veche sau Costinești, salvamarii sunt la mare căutare. Angajările au început deja, semn că toată lumea se pregătește pentru valul de turiștii care va ajunge, în curând, pe litoral.

Cei care vor să se angajeze salvamari pe litoral, trebuie să știe că salariul nu este deloc de neglijat, mai ales raportat la costurile din 2025. Totuși, pentru a ocupa un astfel de post, este necesară îndeplinirea unor condiții.

Salvamarii lucrează doar câteva luni pe litoralul românesc

Pentru persoanele care vor un loc de muncă sezonier, poziția de salvamar este cea mai bună variantă. În Constanța și Mamaia, deja se caută personal pentru acordarea primului ajutor și salvamari.

Fiind un loc de muncă sezonier, perioada pentru care se fac angajări este cuprinsă între lunile mai – septembrie, atunci când sezonul estival este deschis pentru toți. Doritorii unui astfel de loc de muncă trebuie să știe că angajatorii le pun la dispoziție toate condițiile necesare pentru aplicare.

Ce salariu primește un salvamar în 2025

În 2025, pe litoralul românesc, salariile pentru salvamari încep de la 3.300 de lei. Acestea pot ajunge la 3.900 de lei, în funcție de experiență. Pentru postul de salvamar pot aplica persoanele care dețin deja un certificat de calificare în domeniu, dar și cei care nu au deloc experiență.

Printre cerințele angajatorilor se numără un cazier judiciar curat și absolvirea studiilor medii, cel puțin. Obligatorii sunt și condiția fizică excelentă și atenția distributivă. Nu în ultimul rând, doritorii trebuie să fie capabili să intervină rapid în cazul unei situații de urgență.

Este important de precizat faptul că, în funcție de angajator, salvamarii pot primi și bonusuri, care nu sunt deloc de neglijat. De asemenea, unii angajatori sunt dispuși să le acorde cazare gratuită.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow