Cea mai scumpă piaţă imobiliară din Europa. Un metru pătrat aici costă cât un apartament cu trei camere în Bucureşti

Locul din Europa unde preţul locuinţelor ajunge la 120.000 euro/metru pătrat. Costul e de peste 70 de ori mai mare decât la Bucureşti.

May 25, 2025 - 17:00
 0  0
Cea mai scumpă piaţă imobiliară din Europa. Un metru pătrat aici costă cât un apartament cu trei camere în Bucureşti

Criza locuinţelor se manifestă acut la nivelul întregii Europe, preţul mediu pe metru pătrat ajungând la peste 5.600 de euro, în creştere cu 2,1% faţă de începutul anului. Bucureştiul, cu un preţ mediu pe metru pătrat de aproximativ 1.662 euro se află printre cele mai accesibile capitale europene, dar foarte mulţi români nu-şi pot permite achiziţionarea unei locuinţe.

Preţuri de 70 de ori mai mari decât în Bucureşti

Preţurile din Bucureşti sunt comparabile cu ale marilor capitale din împrejurimi, precum Sofia sau Belgrad, însă în marile capitale din vest, preţurile ajungând la 15.000 de euro pe metru pătrat în Londra sau Paris. Şi totuşi, există un loc în Europa în care, prin comparaţie, aceste preţuri pălesc, fiind de opt ori mai mici.

Odată cu finalizarea proiectului Mareterra, la sfârşitul anului trecut, piața imobiliară din Monaco a atins noi culmi. Predarea la cheie, primilor proprietari, a locuințelor de lux din cartierul Mareterra, recuperat practic din mare, a dus la o creștere vertiginoasă a pieței imobiliare din principat, unde și proprietățile existente au ajuns la un cost mediu record de 51.967 de euro pe metru pătrat.

Cât priveşte locuinţele din cartierul Mareterra, acestea sunt de-a dreptul exorbitante, preţul pe metru pătrat depăşind 120.000 de euro. Cele mai scumpe vile depășesc chiar și 100 de milioane de euro, în condiţiile în care prețul mediu al unei proprietăți noi a fost anul trecut de nu mai puţin de 22 de milioane de euro.

Cartirul Mareterra a fost construit în zece ani

A fost nevoie de aproape zece ani pentru a finaliza acest proiect colosal. Lansat în 2015, proiectul imobiliar Mareterra a fost inaugurat pe 4 decembrie, în prezența familiei princiare din Monaco. De altfel, membrii săi și-au împrumutat numele și anumitor locuri publice de aici, cum ar fi Place Princesse Gabriella (fiica în vârstă de 10 ani a cuplului princiar), Promenade Prince Jacques (fratele ei de aceeași vârstă) sau chiar Piscine Princesse Charlène (mama lor).

Cartierul de lux Mareterra cuprinde, pe lângă câteva magazine, 120 de apartamente de cel puțin 400 de metri pătrați și zece vile. Cu acest teritoriu smuls practic din Marea Mediterană teritoriul Principatului Monaco s-a mărit cu 3%.

Construcţia noului cartier a însemnat o imensă provocare, iar constructorii au avut grijă şi la mediu. „Suveranul este atent să se asigure că dezvoltarea Principatului este durabilă și are cel mai mic impact asupra mediului. Evident, atunci când vorbim despre extindere offshore, aceasta nu este lipsită de consecințe”, a explicat Céline Caron-Diagioni, ministrul Echipamentelor, Mediului și Planificării Urbane. Una dintre măsuri a fost a fost dislocarea și apoi transferul unei părți din ecosistemul marin care se afla anterior pe amplasamentul noului district: 500 de metri pătrați de iarbă marină de Posidonia, o plantă care servește drept pepinieră pentru pești și rezervor de carbon.

Următorul pas al proiectului a fost prefabricarea a 18 cutii enorme de beton în Marsilia, care au fost trimise la Monaco, pe mare. Odată ajunse acolo, acestea au fost poziționate una lângă alta pentru a recrea un dig, iar deasupra acestuia a fost construită o placă de beton, pe care au fost amplasate complexele rezidențiale. La o adâncime de 50 de metri, blocurile de beton includ și o cameră în centrul lor, concepută pentru a permite trecerea apei și a contracara efectele valurilor puternice în zilele de furtună.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow