Cinci detalii surpriză de pe Ernst Happel înainte de Austria – România. Ambasadoarea ţării noastre la Viena, blocată să intre în stadion!

FANATIK a fost pe Ernst Happel la antrenamentul oficial înainte de Austria - România şi vă prezintă cinci detalii surpriză remarcate cu o zi înaintea marelui meci.

Jun 7, 2025 - 00:30
 0  1
Cinci detalii surpriză de pe Ernst Happel înainte de Austria – România. Ambasadoarea ţării noastre la Viena, blocată să intre în stadion!

Austria – România se dispută sâmbătă, de la ora 21:45, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. Pentru „tricolori” este un meci decisiv, având nevoie de un rezultat pozitiv pentru a continua lupta pentru locul 1.

Cinci detalii surpriză de pe Ernst Happel înainte de Austria – România

Reporterii FANATIK au fost pe stadionul Ernst Happel la antrenamentele oficiale ale celor două formaţii şi vă prezintă cinci detalii surpriză înaintea meciului de sâmbătă:

Discursul lui Mircea Lucescu: selecţionerul a fost sigur pe el la conferinţa de presă şi a oferit încredere. A vorbit despre modul în care România poate anihila Austria, faptul că primul „11” este cristalizat şi a lăsat mereu impresia că ştie ce are de făcut. Spre deosebire de alte acţiuni ale naţionalei, a fost răbdător, a răspuns la fiecare întrebare şi a aşteptat cu calm inclusiv traducerile lungi din română în germană.

Mircea Lucescu, discurs mobilizator înainte de Austria - România
Mircea Lucescu, discurs mobilizator înainte de Austria – România

Şedinţă Lucescu la marginea terenului: la începutul antrenamentului, selecţionerul a ţinut o şedinţă de aproximativ 5 minute cu „tricolorii” în care i-a încurajat şi le-a transmis ultimele sfaturi. Dacă Rangnick nu şi-a făcut apariţia la începutul antrenamentului oficial, „Il Luce” a urmărit atent inclusiv încălzirea „tricolorilor”.

Şedinţă la centrul terenului. Sursa foto: Fanatik
Şedinţă la centrul terenului. Sursa foto: Fanatik

Concentrare maximă la antrenamentul oficial: „Tricolorii” au pornit foarte montaţi încă din primele minute de antrenament. Dacă la alte meciuri existau şi zâmbete sau glume la încălzire, de această dată nu s-a auzit nimic în afara gazonului bătătorit de crampoane. O atmosferă serioasă în cadrul lotului, de concentrare maximă. Din nou în antiteză cu austriecii, care au abordat mai lejer cel puţin primele 15 minute ale antrenamentului, în care accesul presei a fost permis. În tabăra adversarilor era o veselie mai mare, cu glume şi zâmbete.

Concentrare maximă la antrenamentul oficial al "tricolorilor"
Concentrare maximă la antrenamentul oficial al „tricolorilor”

Ambasadoarea la Viena, blocată să intre în stadion!

Incident cu ambasadoarea României în Austria: Naţionala tricoloră a fost susţinută la antrenamentul oficial de o galerie de aproximativ 100 de copii români selectaţi de ambasadă şi lăsaţi să participe la şedinţa de pregătire. Însă, în primă fază chiar ambasadoarea României în Austria alături de cei doi copii nu a fost lăsată în stadion. Un om de ordine foarte scrupulos i-a interzis accesul şi a fost nevoie de intervenţia unui alt oficial care i-a permis accesul, cerându-i scuze pentru neplăcere.

100 de copii au participat la antrenamentul oficial. Sursa foto: Fanatik
100 de copii au participat la antrenamentul oficial. Sursa foto: Fanatik

Interes uriaş pentru Rangnick al presei române, dezinteres pentru Burcă de la presa austriacă: O mulţime de jurnalişti români acoperă de la Viena acest meci. Atât de mulţi, încât la conferinţa naţionalei Austriei au participat mai mulţi jurnalişti români decât din ţara gazdă. Mai mult, la conferinţa de presă a lui Andrei Burcă, nu a existat niciun jurnalist austriac care să adreseze vreo întrebare. I-au adresat în schimb selecţionerului Mircea Lucescu.

Andrei Burcă a fost ignorat de presa austriacă. Sursa: Fanatik
Andrei Burcă a fost ignorat de presa austriacă. Sursa: Fanatik
  • 2020 este anul ultimei victorii „tricolore” cu Austria (3-2 în Liga Naţiunilor, meci în care a debutat la naţională Andrei Burcă)
  • 15.000 de români sunt aşteptaţi în tribune la meci

6.20 este cota SUPERBET pentru pariul „egalitate în ambele reprize” la meciul Austria – România

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow