Cine este Alexandru Vasile, judecătorul care a suspendat hotărârea CCR. A fost detașat la Ministerul Justiției în era Cazanciuc și Predoiu

O nouă decizie a justiției din România a tulburat apele în societate, de data aceasta fiind o decizie luată de un judecător de la Curtea de Apel Ploiești.

Apr 24, 2025 - 22:00
 0  1
Cine este Alexandru Vasile, judecătorul care a suspendat hotărârea CCR. A fost detașat la Ministerul Justiției în era Cazanciuc și Predoiu

Mai exact Alexandru Vasile, judecător la secția Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de Apel Ploiești, secție condusă de judecătoarea Maria Stoicescu. Vasile a fost judecător la Tribunalul Prahova, iar în perioada 2013 – 2017 a fost detașat la Ministerul Justiției în vremea în care ministru al justiției a fost Robert Cazanciuc, urmat de Cătălin Predoiu.

Cine este Alexandru Vasile, judecătorul care a suspendat hotărârea CCR

Reacțiile nu au încetat să apară și consensul general e că această decizie nu poate produce niciun efect și va fi întoarsă la ÎCCJ. Asta, pentru că e imposibil ca o decizie a CCR să fie anulată de un judecător oarecare. Fostul judecător Cristi Danileț a comentat dur acest caz și a lăsat să se înțeleagă că Alexandru Vasile poate fi cercetat disciplinar pentru această decizie ”eronată”, conform Hotnews.ro.

Conform Hotnews.ro, Vasile conduce o Skoda Octavia din 2007 și are un apartament în Ploiești. La un salariu anual de 205.000 de lei, judecătorul deține active financiare în valoare de 200.000 de lei. Cel puțin asta reiese din declarația sa de avere. A reacționat și BEC, instituția alegând să ignore această decizie luată la Ploiești.

”Activitatea tuturor birourilor continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a Președintelui României”, se arată într-un comunicat de presă al BEC. ”Nu există cale de atac contra unei hotărâri a CCR”, a declarat și ministrul justiţiei, Radu Marinescu.

Reacții după decizia luată de judecătorul de la Ploiești

Liderul AUR, George Simion, a comentat sec această decizie. ”Eu susțin revenirea la democrație, la ordinea constituțională și domnia legii: acestea toate înseamnă Turul doi înapoi”, a scris Simion, pe Facebook.

Elena Lasconi, direct afectată de anularea turului doi, spune că întreaga situație e haotică și nu crede că oamenii ar mai accepta să se revină la alegerile din decembrie, pentru că s-ar pierde orice încredere în sistemul din această țară.

”E un haos, nu mai înțelege nimeni nimic. Am vrut să lupt, să îmi fac dreptate, că și ce am pățit eu a fost o nedreptate. Am contactat specialiști, avocați în drept internațional. Asta spune și Constituția. Nu știu cine are de câștigat. Dacă nu se țin alegerile pe 4 mai, nu cred că vor mai veni oameni la vot”, a explicat Lasconi într-un dialog cu Denise Rifai.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow