Cine îl va înlocui pe Cosmin Olăroiu la Sharjah, plecat la naționala Emiratelor Arabe Unite
Arabii au încercat să-l aducă pe Răzvan Lucescu, însă acesta are o clauză de reziliere de 4 milioane de dolari, așa că s-au reorientat către un tehnician sârb
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/cine-il-va-inlocui-pe-olaroiu.jpg?#)
Cosmin Olăroiu a început deja munca la naționala Emiratelor Arabe Unite. El a lăsat Sharjah cu patru trofee cucerite în trei ani, ultimul fiind Liga Campionilor Asiei 2, echivalentul Ligii Europa din Asia.
Sharjah nu are bani pentru clauza lui Răzvan Lucescu
În locul lui Oli, Sharjah a intenționat să-l aducă pe Răzvan Lucescu. Acesta este în conflict cu șefii lui PAOK, după ce echipa a terminat doar pe locul trei în Grecia, iar între cele două părți au apărut divergențe privind anumiți jucători.
Visul celor de la Sharjah s-a frânt însă din cauza clauzei de reziliere a contractului. Pentru a pleca de la PAOK, Răzvan sau clubul care îl ia, trebuie să achite două milioane de dolari în Europa și dublu în zona arabă.
Sharjah nu s-a arătat dispusă să plătească acești bani, drept pentru care pista Lucescu jr. a fost abandonată. Arabii s-au reorientat și sunt aproape să aducă un antrenor sârb. Este vorba despre Milos Milojevic (42 ani), fost la Al Wasl.
Milojevic a reușit, anul trecut, eventul cu Al Wasl
Sârbul și-a încheiat contractul cu Wasl, care deja l-a numit tehnician pe portughezul Luis Castro. Milojevic este o variantă la îndemână pentru Sharjah, având avantajul că știe bine fotbalul din Emirate.
El a câștigat campionatul și cupa sezonul trecut și are un procent bun de reușită în fotbalul arab. Din 90 de meciuri a câștigat 63, 20 le-a terminat la egalitate și a suferit doar șapte înfrângeri.
Milojevic a mai antrenat în Islanda și Suedia, iar înainte de a merge la Al Wasl a reușit eventul cu Steaua Roșie Belgrad. Sharjah, formație pe care urmează să o preia, a terminat, cu Olăroiu, pe locul doi, și e calificată în Liga Campionilor Asiei.
Olăroiu debutează azi la națională
Oli va debuta astăzi pe banca Emiratelor, contra Uzbekistanului, pe Al Nahyan Stadium din Abu Dhabi. Apoi, naționala antrenată Emiratelor se va deplasa în Kârgâzstan, unde va disputa ultimul meci din această grupă, pe 10 iunie, de la ora 16:45.
Momentan, naționala Emiratelor Arabe Unite ocupă locul 3 în grupa A din runda a treia a preliminariilor asiatice. Formația pregătită de Cosmin Olăroiu are 13 puncte, distanța până la poziția secundă, care duce direct la Cupa Mondială, fiind de 4 puncte.
Pe locul 2 se află chiar prima adversară din mandatul tehnicianului român, Uzbekistan. Pentru a spera la calificarea directă, echipa are nevoie de un succes în acest prim meci, combinat cu o nouă victorie în ultima rundă împotriva Kârgâzstanului și cu un pas greșit al celor din Uzbekistan în duelul cu Qatar.
Care este reacția ta?






