Cod galben de furtuni și caniculă în România. Meteorologii ANM anunță temperaturi de peste 37 de grade, ploi torențiale, grindină și vijelii
Meteorologii ANM au prelungit Codul galben de furtuni și caniculă în România. Zonele lovite de temperaturi extreme, grindină, ploi torențiale și vijelii.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/prognoza-meteo-anm-1.jpeg?#)
Meteorologii ANM au prelungit miercuri, 16 iulie 2025, Codul galben de caniculă, dar și de furtuni violențe. Sudul țării de va confrunta cu temperaturi sufocante, în timp ce în nord, centru și la munte sunt așteptate ploi torențiale, grindină și vijelii puternice.
Cod galben de furtuni și caniculă în România. Anunțul meteorologilor ANM
Avertizările meteorologilor ANM sunt valabile până joi, 17 iulie 2025, ora 10:00. Potrivit specialiștilor ANM, în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei, dar și în Dobrogea, temperaturile vor ajunge la 34–37 de grade Celsius.
Noaptea va fi tropicală, cu minime de 19–22 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Disconfortul termic va fi accentuat în aceste regiuni. Pe de altă parte, în nordul țării, adică Transilvania, Moldova, nordul Munteniei, Maramureș și majoritatea zonelor montane, este valabil un cod galben de instabilitate atmosferică.
În aceste zone ale României vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vânt cu rafale de până la 70 km/h, vijelii și grindină. În unele zone, cantitățile de apă pot depăși 40–60 l/mp. ANM anunță că și în celelalte zone ale României sunt posibile fenomene de instabilitate atmosferică, pe arii restrânse.
Prognoza meteo 14 – 27 iulie. Meteorologii ANM spun că nu vom scăpa de căldură
Meteorologii ANM au făcut publică prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. În prima parte a intervalului, în Banat, Crișana și Oltenia se vor înregistra temperaturi greu de suportat, cuprinse între 34-36 de grade și nopți tropicale. Începând cu 17 iulie se anunță o scădere temporară a temperaturilor, dar în jurul datei de 22 iulie revin valorile caniculare, cu maxime de 36–37 de grade.
Muntenia și Dobrogea se vor confrunta în următoarea perioadă cu o căldură puternică, mai ales în zonele de câmpie, unde vor fi înregistrate temperaturi de până la 36 de grade. În weekendul 19-20 iulie vremea se va răci, însă temperaturile vor reveni rapid la valori ridicate în a doua săptămână a intervalului.
În Transilvania, Maramureș și Moldova, vremea va fi călduroasă până în jurul datei de 17 iulie, când se va răci accentuat, iar maximele nu vor mai depăși 24–25 de grade. După 19 iulie, temperaturile vor crește din nou treptat, ajungând spre finalul intervalului la 32–33 de grade.
Furtunile vor fi frecvente, în special între 16 și 19 iulie, când se pot înregistra cantități importante de precipitații și rafale de vânt de peste 60 km/h. La munte, vremea va fi schimbătoare pe tot parcursul celor două săptămâni. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, iar minimele între 8 și 14 grade.
Care este reacția ta?






