Colegul lui Radu Drăgușin de la Tottenham a recunoscut că a consumat gaz ilariant. Drama care l-a împins să facă acest gest
Un nou caz șocant petrecut în Premier League. Colegul lui Radu Drăgușin de la Tottenham a consumat droguri inhalante. Prin ce a trecut, de fapt, și de ce a ajuns la acest gest.
Un nou caz scandalos petrecut în Anglia. Fotbalistul din Premier League, coleg cu Radu Drăgușin la Tottenham, a consumat gaz ilariant. Ce s-a întâmplat și de ce a recurs, de fapt, la acest gest.
Fotbalistul lui Tottenham, prins consumând gaz ilariant
Suntem aproape în anul 2026, însă cazurile de fotbaliști depistați consumând substanțe interzise sau aflați sub influența acestora nu se opresc. Cel mai recent episod de acest gen vine chiar de la Tottenham, echipa lui Radu Drăgușin.
După suspendările anterioare din acest sezon, un nou caz șochează. Yves Bissouma, mijlocașul în vârstă de 29 de ani de la Tottenham, a fost surprins la o petrecere în timp ce inhala un gaz ilariant (protoxid de azot). Fotbalistul nu se află însă la prima abatere de acest gen, fiind implicat într-un episod similar în 2024.
„Îmi pare foarte rău. Trebuie să-mi cer scuze. Când a apărut fotografia, m-a afectat pe mine și pe toată lumea, în special pe familia mea. Când tata a văzut-o, a intrat în panică pentru că nu se simțea bine.
Am încercat să-l fac să înțeleagă că e o imagine dură, dar nu cine sunt eu. Știu că nu e bine pentru mine, pentru imaginea mea, pentru că sunt jucător profesionist de fotbal”, a admis Bissouma, potrivit The Sun.
Drama care l-a împins pe colegul lui Drăgușin să consume gaz ilariant
Totul a pornit însă de la un eveniment nefericit din viața acestuia. Fotbalistul de origine ivoriană, dar care joacă pentru naționala din Mali, a povestit că a recurs din nou la consumul de gaz ilariant din cauza jafului în care a fost victimă chiar în vara acestui an.
Mai exact, în luna iulie, hoții au pătruns în casa acestuia și au luat ceasuri, bijuterii și genți, toate extrem de scumpe. Potrivit jurnaliștilor de la The Sun, paguba cu care s-a ales fotbalistul lui Tottenham a fost de circa 1 milion de lire sterline (1,13 milioane de euro).
„Îmi pare rău. Acest incident a rupt în mine ceva ce nici măcar nu știam că se poate. Îmi cer scuze suporterilor. Trauma suferită mi-a adus și mai multă frică, panică, depresie și paranoia. Eram terifiat”, a mai spus jucătorul, conform sursei.
Reacția clubului Tottenham
Tottenham, echipa pentru care Radu Drăgușin a revenit, din nou, pe teren, l-a mai suspendat și anul trecut pe Yves Bissouma pentru fapta comisă. Englezii au transmis de această dată că: „Examinăm această situaţie şi o vom trata pe plan intern”, a precizat clubul într-un comunicat trimis BBC.
Care este reacția ta?