Crimă înfiorătoare în Prahova. O tânără de doar 22 de ani, ucisă de partenerul ei. Bărbatul i-a dat cu toporul în cap

O crimă șocantă s-a produs în județul Prahova. O tânără de doar 22 de ani a fost lovită în cap cu un topor de bărbatul cu care trăia. Acesta a fugit imediat de la locul faptei.

Jun 16, 2025 - 18:00
 0  0
Crimă înfiorătoare în Prahova. O tânără de doar 22 de ani, ucisă de partenerul ei. Bărbatul i-a dat cu toporul în cap

Încă o crimă tulburătoare a avut loc luni, în localitatea Lipănești din județul Prahova. O tânără de doar 22 de ani a murit după ce a fost lovită în cap cu un topor. Principalul suspect este chiar concubinul acesteia, un bărbat de 37 de ani.

Crimă în Prahova. O tânără de doar 22 de ani a fost ucisă de partenerul său

Polițiștii din Boldești-Scăeni au fost sesizați în jurul orei prânzului de către o femeie care anunța că o persoană a fost atacată cu un topor și că este posibil să fie deja decedată. O echipă de criminaliști și polițiști judiciariști s-au deplasat la fața locului.

„În baza sesizării, de urgenţă s-a constituit o echipă complexă de cercetare, formată din poliţişti judiciarişti şi tehnicieni criminalişti, fiind identificată persoana în cauză, ca fiind o tânără de 22 de ani, căzută la nivelul solului, inconştientă. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD, care a constatat decesul acesteia”, informează Inspectoratul de Poliţie Județean (IPJ) Prahova.

Ajunși la fața locului, anchetatorii au găsit-o pe tânără căzută la pământ, inconștientă, cu urme vizibile de violență. Echipajul SMURD sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru salvarea acesteia. Medicii de pe ambulanță au constatat decesul pe loc.

Bărbatul a fugit de la fața locului

Persoana bănuită de uciderea fetei este chiar concubinul acesteia, în vârstă de 37 de ani, din Boldești-Scăeni. Deși a fugit de la locul incidentului, bărbatul a fost prins de polițiștii din Prahova, ajutați de jandarmii din Ploiești și cei din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab”.

În prezent, bărbatul de află în arestul polițiștilor din Prahova, urmând să fie prezentat magistraților pentru a vedea dacă pe numele suspectului se va decide o măsură preventivă sau nu. Dosarul este instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale. Deocamdată, nu au fost făcute publice informații despre eventuale plângeri anterioare sau ordine de protecție.

„Investigaţiile sunt în desfăşurare la acest moment, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările producerii incidentului. Deşi bănuitul ar fi plecat de la faţa locului după comiterea faptei, poliţiştii, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova şi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ‘Matei Basarab’ Ploieşti au reuşit identificarea şi depistarea acestuia, la scurt timp, ca fiind un bărbat de 37 de ani, din oraşul Boldeşti-Scăeni care se află, la acest moment, în custodia Poliţiei”, mai transmite IPJ Prahova.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow