Crimă terifiantă în Iași. Și-a ucis soția, apoi și-a chemat prietenul la un pahar: „Hai să-ți arăt un cadavru de câine”
Un bărbat din Iași a fost condamnat la închisoare, după o crimă oribilă. Și-a ucis soția, apoi a chemat un prieten să-i arate cadavrul.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/02/crima-politie-politist.jpg?#)
O crimă oribilă a șocat județul Iași, aici unde un bărbat și-a lăsat soția să agonizeze până la moarte, după ce a bătut-o cu bestialitate. Ulterior, individul și-a chemat prietenul să bea împreună, spunându-i că vrea să-i arate „un cadavru de câine”. Recent, criminalul a fost condamnat la închisoare.
Bărbat din Iași, condamnat la 13 ani de închisoare după o crimă oribilă
Fapta oribilă a avut loc pe 22 februarie 2024, într-o localitate de lângă municipiul Iași, iar acum ies la iveală detalii terifiante. Potrivit bzi.ro, criminalul și soția sa au consumat câțiva litri de vin în ziua crimei.
Pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict. De la vorbe grele s-a ajuns la violență, Neculai Buiuc lovindu-și cu bestialitate soția. I-a aplicat mai mute lovituri în zona capului, ca apoi să continue bătaia cu o bâtă.
Victima, în vârstă de 63 de ani, a fost lăsată într-o baltă de sânge, după ce s-a prăbușit la podea sub ploaia de lovituri. Soțul acesteia a acoperit-o cu haine, iar apoi a plecat la barul din sat.
Și-a lăsat soția să agonizeze și a plecat la barul din sat
Aici s-a întâlnit cu un prieten, continuând să consume alcool. La un moment dat, Neculai Buiuc l-a invitat pe prietenul său acasă, spunându-i că vrea să îi arate „un cadavru de câine”.
„Inculpatul a lăsat victima pe podea până a doua zi dimineață, când a luat două haine cu care a învelit victima, una peste corp şi una peste cap. În continuare, a mers la magazinul sătesc unde a consumat niște lichior, timp în care a venit martorul, pe care l-a invitat acasă să îi arate un cadavru de «câine».
După mai multe insistențe, martorul l-a însoțit pe inculpat acasă şi a văzut cadavrul, recunoscând-o. Martorul s-a speriat şi a fugit înapoi la magazin. Din urmă, l-a ajuns şi inculpatul, care l-a rugat să apeleze numărul de urgențe 112, însă martorul a refuzat”, au transmis anchetatorii, conform sursei citate.
În cele din urmă, criminalul l-a convins pe proprietarul barului să îl însoțească acasă, pentru a-i arăta oroarea. Șocat, bărbatul a constatat că victima zăcea pe jos, cu hainele peste ea. Le-a îndepărtat și a văzut că femeia avea ochii deschiși.
Acesta a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii și un echipaj SMURD. Femeia era încă în viață, fiind lăsată să agonizeze câteva ore. A fost transportată la un spital din Iași, însă, după două zile a murit din cauza leziunilor suferite în urma bătăii.
Acum, la un an de la crimă, Neculai Buiuc, bărbatul care și-a ucis partenera de viață, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. Totodată, el va trebui să plătească celor patru copii ai victimei daune morale și materiale, în valoare de 120.000 de lei.
Care este reacția ta?






