Crin Antonescu, un nou mesaj după alegerile prezidențiale: ”Îmi pare rău că am eșuat în aritmetica politică”. Ședință la PNL
La câteva ore după anunțarea rezultatelor finale ale alegerilor prezidențiale, Crin Antonescu a transmis un nou mesaj. Între timp, la PNL e tensiune mare și se anunță o ședință.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/hepta8195998-scaled.jpg?#)
Crin Antonescu a transmis, luni, un nou mesaj după eșecul de la alegerile prezidențiale. Ce le-a spus acesta celor care i-au dat votul la scrutinul de duminică, 4 mai.
Mesajul lui Crin Antonescu după numărarea finală a voturilor la alegerile prezidențiale: ”Îmi pare rău că am eșuat în aritmetica politică”
Încă din cursul nopții de duminică spre luni, Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale și-a recunoscut cu fair-play înfrângerea. Deocamdată, a evitat să le recomande românilor cu cine să voteze în finala prezidențială de pe 18 mai.
”Viața merge mai departe, politica merge mai departe. Le mulțumesc încă o dată celor trei partide care m-au susținut. Îi îndemn pe români să se prezinte la vot. Sunt alegeri pe care trebuie să le facem, îi îndemn pe toți să vină. Cred că rezultatul parțial e ireversibil. Voturile au vorbit, cetățenii au vorbit. Plec din această încercare cred cu fruntea sus. Votul oamenilor trebuie respectat”, a spus fostul șef al PNL.
Apoi, în prima parte a zilei de luni, 5 mai, Antonescu a revenit cu un mesaj. Acesta le-a transmis, pe Facebook, un mesaj de mulțumire celor care l-au susținut în cursa pentru Cotroceni.
”Dragii mei cunoscuți și, mai ales, necunoscuți, care m-ați susținut și mi-ați dat votul, vă mulțumesc și vă salut! Îmi pare rău că am eșuat în aritmetica politică, dar nu regret deloc că am fost împreună. A fost o onoare și o bucurie să vă reprezint, să spun, din nou, ceva în numele vostru”, a scris Antonescu.
Tinerilor din țară, fostul candidat le-a spus: ”nu contează să câștigi și atât, contează să știi pentru ce lupți și să lupți cinstit, fără ascunzișuri și fără rest. Viața, istoria și politica merg înainte, iar pentru voi, cei tineri, e abia începutul. Noi, toți ceilalți, rămânem cu valorile și convingerile noastre, pe care le vom purta cu demnitate, chiar și prin vremuri sau împrejurări potrivnice”.
Ședință la PNL, după rezultatele alegerilor prezidențiale
Între timp, în sânul partidelor care l-au susținut pe Crin Antonescu e fierbere mare. Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR se întâlnesc luni, la ora 13, într-o ședință de urgență. Unele voci spun că se discută cu demisiile pe masă.
Tot luni, dar la ora 16.00, și conducerea PNL se reunește, în ședința Biroului Politic Național. Liberalii vor stabili poziția oficială a partidului în contextul noii situații politice.
O voce importantă din PNL, Florin Roman, vicepreședinte al formațiunii, consideră că partidul ar trebui să iasă din coaliția de guvernare după eșecul înregistrat de Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.
Care este reacția ta?






