Cristi Balaj, atac nuclear la un arbitru FIFA: “Blochează locul unuia cu perspective! Până și UEFA s-a lămurit cu el!”. Analiza etapei din SuperLiga
Cristi Balaj a făcut analiza arbitrajelor din etapa a 17-a a SuperLigii. A scos în evidență momentul care a stricat întreaga rundă și a pus tunurile pe doi cavaleri ai fluierului.
În analiza făcută la FANATIK SUPERLIGA, Cristi Balaj nu i-a iertat pe Andrei Chivulete și Andrei Antonie, prezenți în camera VAR la meciul UTA – U Cluj, care au anulat incorect un gol al gazdelor.
Analiza lui Cristi Balaj după arbitrajele din etapa a 17-a
Fostul mare arbitru Cristi Balaj a remarcat că a fost o rundă în care majoritatea arbitrajelor au fost bune și a glumit pe seama partidei Csikszereda – Unirea Slobozia, desfășurată pe o ceață densă care a pus mari probleme.
”Aș începe în forță prin a vorbi de arbitrajul de la Csikszereda – Unirea Slobozia din care nu am văzut mai nimic pentru că a fost ceață. Aș fi ipocrit să vorbesc de arbitraj atâta timp cât mi-a fost greu să deslușesc ceva. N-am văzut nicio greșeală la acest meci.
Urmează FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2. Un arbitraj bun al lui Vidican, n-au fost intervenții VAR. A fost o intervenție la Bancu când i-a lovit talpa, a mai făcut un pas și după aceea a căzut. Arbitrul a lăsat corect jocul să continue. A fost un arbitraj bun”, a declarat Balaj, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.
Cere sancțiuni aspre după eroarea colosală de la UTA – U Cluj
Fostul președinte de la CFR Cluj a avut o adevărată tiradă după golul anulat celor de la UTA în întâlnirea cu U Cluj și așteaptă ca Kyros Vassaras, care a recunoscut eroarea arbitrilor, să-i sancționeze dur pe cei responsabili.
”Bîrsan a arbitrat bine la UTA – U Cluj. A fost o intervenție VAR în minutul 31, când golul a fost anulat eronat. Din păcate, e o greșeală impardonabilă în cabina VAR unde au fost Chivulete și Antonie. Încerc să-mi găsesc cuvintele, să fiu elegant, din păcate consider că cei doi nu sprijină arbitrajul românesc în acest moment.
Chivulete nici nu mai primește delegări internaționale și totuși Kyros Vassaras se încăpățânează să-l țină pe lista FIFA. Blochează locul unui arbitru care probabil ar avea perspective. Până și cei de la UEFA s-au lămurit de el.
Am văzut multe situații în care a greșit și a arbitrat în continuare. Ăsta este motivul pentru care lipsește acea contrare și dorință de a nu greși. Nu că a avut un interes, nu punem la îndoială calitatea morală a lor. Sunt flower-power, mai lasă-mă să te lasă, pentru că și dacă am greșit nu se întâmplă nimic. Sancțiunea este la cel mic nivel.
Să mai stai și 6 minute să faci o analiză greșită. Felicitări arbitrului asistent care a acordat gol. Și felicitări și celor de la CCA pentru faptul că au venit rapid cu acel comunicat care a detensionat în mare măsură atmosfera”, a spus el.
Ce a zis despre Szabolcs Kovacs, acuzat că nu a dat 11 metri pentru FCSB
În cadrul analizei făcute la FANATIK SUPERLIGA, Balaj a explicat de ce consideră că arbitrul Szabolcs Kovacs a procedat corect atunci când nu a acordat penalty pentru FCSB la duelul dintre Sergiu Hanca și David Miculescu.
”Andrei Florin a avut un arbitraj bun la CFR Cluj – Rapid. La fel, un arbitraj bun și al lui Szabolcs Kovacs la FCSB – Petrolul. Au fost câteva situații de lovitură de pedeapsă, mai ales cea cu Miculescu la care au cerut cei de la FCSB penalty.
Din punctul meu de vedere nu este penalty, arbitrul a lăsat jocul să continue așa cum a făcut-o pe tot parcursul meciului. Neagoe s-a expus în dialogul verbal pe care l-a avut cu Tavi Popescu, se poate da avertisment în astfel de situații.
Numesc foarte bun arbitrajul lui George Roman la Oțelul – Farul 2-2. I-am dat foarte bine pentru că a avut două lovituri de pedeapsă pentru jucarea balonului cu mâna în mod voit pe care le-a acordat fără intervenție VAR. A avut și un gol anulat corect pentru fault în atac”, a afirmat Cristi Balaj.
Ce l-a nemulțumit la arbitrajul Ionelei Peșa din Metaloglobus – Hermannstadt
În ciuda faptului că a considerat bun arbitrajul avut de Ionela Peșu la meciul Metaloglobus – Hermannstadt, fostul mare arbitru a detectat o eroare a ”centralului”. Însă, a vorbit și despre faptul că aceasta nu a fost ajutată.
”La Metaloglobus – Hermannstadt a fost Ionela Peșu, aflată la al patrulea joc în SuperLiga. I-aș considera arbitrajul bun chiar dacă o să discutăm despre o situație în care în opinia mea a greșit, dar e o situație foarte grea.
A avut două lovituri de la 11 metri acordate, una dintre ele, cea pentru Metaloglobus, unde a avut un plasament excelent și a fluierat imediat. După care Neguț a fost călcat din spate și a dat penalty pentru Hermannstadt. În general, când un apărător aleargă în spatele unui atacant și apare un contact care chiar dacă provoacă o cădere atacantul se recomandă să nu se intervină.
Aici, din cauza faptului că impactul a fost foarte mare, adică l-a descălțat pe atacant care avea șanse să joace mingea, chiar dacă se îndrepta spre steagul de la colțul terenului, atât timp cât a fost neglijență în interiorul suprafeței de pedeapsă acea călcare a avut un impact major. Consider că decizia ei de a acorda lovitură de pedeapsă a fost foarte bună.
În schimb, a avut în minutul 85 o situație în care Albu de la Hermannstadt l-a lovit cu piciorul pe atacantul de la Metaloglobus, pe Abbey, și consider că trebuia să dea lovitură de pedeapsă. Ea a fost poziționată greșit în partea dreaptă, în spatele jucătorului care a fost lovit. A fost mascată, i-a fost greu să descopere acel contact.
(n.r. – De ce nu a fost chemată din camera VAR?) Comisia Centrală o ajută pentru că merită și o deleagă, dar greul de atunci începe. Ori atunci când îți este greu trebuie să ai ajutoare experimentate. Cei de la Comisie ar trebui, când deleagă o fată, să o ajute cu arbitri asistenți experimentați și în camera VAR să fie, la fel, arbitri experimentați”, a precizat Balaj.
Gafa de la Arad a tras în jos toate prestațiile bune ale arbitrilor din etapa a 17-a
În finalul analizei făcute la FANATIK SUPERLIGA, el a considerat bun arbitrajul lui Sebastian Colțescu de la FC Botoșani – Dinamo și este de părere că ceea ce s-a întâmplat la Arad a stricat tot ce au făcut restul cavalerilor fluierului în această etapă.
”Arbitraj foarte bun al lui Sebi Colțescu la Botoșani – Dinamo. A anulat corect golul pentru ofsaid din minutul 15. În minutul 22 Cîrjan a căzut în luptă cu apărătorul, iar arbitrul a lăsat corect jocul să continue. Nu este simulare, pentru că a fost un duel corect și în urma duelului, ușor dezechilibrat, atacantul a căzut.
Foarte mult i-a tras în jos pe cei de la CCA ceea ce s-a întâmplat la meciul UTA – Universitatea Cluj. Este greu de acceptat o asemenea situație. Mă aștept ca cei care au fost în camera VAR la Arad să fie sancționați serios. Este inacceptabil, au stricat imaginea acestei etape. Păcat pentru restul arbitrilor”, a încheiat Cristi Balaj.
Cristi Balaj, analiză la sânge a arbitrajelor din etapa a 17-a
Care este reacția ta?