Cristi Chivu, pe prima pagina în Italia! Gazzetta dello Sport dezvăluie primul transfer al românului la Inter
Primul transfer pe care Chivu îl pregătește la Inter. Un atacant din Premier League ar putea ajunge în această vară pe San Siro.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/befunky-collage-61.jpg?#)
Cristi Chivu este pe prima pagină în toate ziarele de sport din Italia. Antrenorul român urmează să semneze cu Inter Milano. Presa din Peninsulă a anunțat și primul transfer pe care tehnicianul în vârstă de 44 de ani este pregătit să îl facă.
Chivu, față în față cu șansa carierei. Presa din Italia anunță că românul semnează cu Inter
Joi, pe 5 iunie, Gianluca Di Marzio a aruncat bomba. Fabregas, cel care era favorit să o preia pe Inter, a refuzat orice propunere, iar Chivu, a doua opțiune a oficialilor clubului de pe San Siro, a mers la Milano pentru a negocia.
Din ultimele informații apărute în presa italiană, lucrurile par să fie clare. Cristi Chivu a ajuns la o înțelegere cu oficialii clubului și urmează să își dea semnătura. Parma, echipa cu care încă are contract, e nevoită acum să își caute un nou antrenor.
Chipul lui Cristi Chivu apare pe prima pagină a celor mai importante ziare de sport din Italia. Mutarea este una cel puțin neașteptată. Antrenorul român a salvat-o pe Parma de la retrogradare în sezonul precedent și se pare că i-a convins pe cei de la Inter că are o strategie pentru echipă.
Chivu a jucat ani buni pe San Siro. El a câștigat trofeul UEFA Champions League cu Inter Milano, sub comanda lui Jose Mourinho. După ce s-a retras din fotbal, el a antrenat echipele de juniori ale nerazzurrilor, ca ulterior să semneze cu Parma, echipa lui Man și Mihăilă.
Primul transfer pe care Inter îl pregătește
Se pare că primul transfer pe care Inter îl va face cu Chivu pe bancă este aducerea lui Rasmus Højlund de la Manchester United așa cum anunță Gazzetta dello Sport. Atacantul danez a avut parte de un sezon fără prea multe reușite și ar putea fi cedat de echipa de pe Old Trafford.
Inter are în lot doi atacanți de mare valoare, Lautaro Martinez și Thuram, însă Højlund ar putea să își facă loc în echipă. Danezul are doar 22 de ani și joacă la cel mai înalt nivel de câteva sezoane bune.
Foto: Instagram Gazzetta dello Sport
Care este reacția ta?






